Artiștii ucraineni de la Teatrul Regional Academic de Muzică și Dramă din Herson, Ucraina, continuă, cu mult curaj, să mențină viu un festival internațional de teatru prestigios: „Melpomena Tavrii”. Și în acest an, Teatrul Național Iași este invitat să participe la acest eveniment cu spectacolul montat de Cristian Hadji-Culea, „Domnul Vulpe” de Larry Gelbart. Din cauza războiului, reprezentația va avea loc în Iași, pe 18 iunie, la Sala Mare, de la ora 19:00. Pentru a veni în sprijinul locuitorilor din Herson, aflați sub ocupație, precum și al celor care au fost forțați să-și părăsească locuințele, cea de-a XXIV-a ediție a festivalului și-a schimbat perioada în care are loc (10-19 iunie) precum și modul de desfășurare, toate teatrele participante jucând spectacolele pe propriile scene. Scenografia producției ieșene este creată de Dragoș Buhagiar și Iuliana Gherghescu, iar ilustrația muzicală îi aparține lui Odry Bârcă. Din distribuție fac parte: Călin Chirilă, Horia Veriveș, Petronela Grigorescu, Ada Lupu, Doru Aftanasiu, Cosmin Maxim, Adi Carauleanu, Ionuț Cornilă, Dumitru Năstrușnicu, Andrei Sava, Robert Agape, Sebastian Pricop, Toma Rîșcă, Mihai Biholar, Teodor Babă, Iulian Lungu, Ștefan Pîslariu, Sebastian Ilașcu. Evenimentul reunește 57 de teatre din 34 de orașe și 11 țări: Ucraina, România, Portugalia, Cehia, Polonia, Turcia, Georgia, Germania, Franța, Japonia și Statele Unite. Președintele festivalului este Oleksandr Kniga, director al Teatrului Regional Academic de Muzică și Dramă din Herson, președinte al Asociației Teatrale Eurasiatice, unul dintre cei mai implicați și vocali oameni de teatru din Ucraina. În luna martie, a fost răpit de invadatorii ruși și eliberat după nouă ore de interogatorii și amenințări. Aida POPA