Doliu in cultura romaneasca. A murit regizorul ieşean Bogdan Ulmu

0
91

Regizorul ieșean Bogdan Ulmu a încetat din viață. Artistul suferea de mai multă vreme de o boală incurabilă. Născut în 1951 , aprilie , 29 , la Bucureşti, acolo unde si absolva IATC,  in 1978 . Doctorat : I.A.T.C. Bucureşti , susţinut în martie 1998, cu teza „Caragiale, ludicul”; conducător ştiinţific – prof. univ. dr. Ileana Berlogea. Ulterior (în 2001) teza, augmen tată, a fost publicată la editura Cronica , sub titlul Mic dicţionar Caragiale ( cartea a apă rut cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor din România şi a fost nominalizată la Pre miile Uniunii Scriitorilor, Iaşi, 2002 ). În 1999, obţine – prin concurs – titlul de conferenţiar universitar şi predă la Univer sitatea Ecologică, Bucureşti, Facultate de Actorie. În 2000 este ales secretar ştiinţific al ca tedrei de teatru din cadrul Universităţii. Din anul universitar 2002/2003 este profesor la Universitatea de Vest Timişoara, facultatea de Muzică, catedra Artele Spectacolului, speciali tatea Actorie. În 2004 este ales secretar ştiinţific al catedrei. Din 2005 predă (ca profesor asociat) la Academia de Arte „G.Enescu”- Iaşi şi la Universitatea „Al.I.Cuza”-Iaşi. Plus la Universitatea de Stat din Bacău. În acelaşi an, la propunerea Universităţii clujene, obţine titlul de conducător de doctorat, dar linia de doctorat nu se deschide, fiind invalidat al treilea membru. Din toamna universitară 2006, devine profesor titular la Universitatea de Arte „ G.Enescu”- Iaşi, activînd la mai multe discipline. În iulie 2007 i se conferă calitatea de conducător de doctorat. Are peste 3.900 de lucrări publicate (circa 1.400, de specialitate!). A mai publicat, de asemenea, 21 de cărţi (9 de specialitate). E prezent şi-n multe antologii. S-au scris despre el peste 500 de articole. Citat şi în multe ( peste 80!) volume de specialitate. Pînă în 1999, a funcţionat în diverse teatre din ţară şi Republica Moldova , ca regizor angajat. A semnat regia la peste 140 de spectacole profesioniste. A iscălit peste 60 de sceno grafii. Are peste 40 de scenarii jucate, ori difuzate. A realizat 10 casete audio & video, ulterior – CD-uri . De asemenea, a fost (1991/1992) lector universitar (colaborator) la Academia de Arte „G.Enescu” din Iaşi ( catedra de Arta vorbirii), a predat trei cursuri la facultatea de Ştiinţe ale comunicării din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti (1999/2000) ; a mai funcţionat ca redactor şef, secretar general de redacţie sau doar redactor la mai multe ziare, edituri şi re viste (din Capitală, ori din ţară). Colaborări numeroase la radio şi televiziune. A condus trei work – shopuri la Timişoara şi Craiova. Turnee în Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, Germania, Austria. Lucrări traduse în Germania, Norvegia, Rusia. Este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România (din 1990) şi UNITER( din 1995). Din 2007 este ales în stafful WAP (Uniunea Internaţională a Păpuşarilor, cu sediul la Praga). A fost şi membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, al Uniunii Ziariştilor din România ; din 1999 e şi membru CREDIDAM. Figurează în WHO’S WHO, ediţia 2002. A participat la numeroase festivaluri naţionale de teatru şi umor. A susţinut comuni cări, a prezentat lucrări teoretice şi practice (spectacole) – multe din ele, premiate. A făcut parte din multe jurii naţionale, un juriu internaţional (Praga, 2007), precum şi din comisii de masterat , doctorat & acreditare universitară (ARACIS).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here