Național

Doliu în cinematografia românească. A murit actrița Ileana Stana Ionescu

By Redacția

June 30, 2024

Actrița Ileana Stana Ionescu a încetat din viața, duminică, la vârsta de 87 de ani. Îndrăgita actriță se afla în spital. Ileana Stana Ionescu, în vârstă de 87 de ani, s-a retras din viața publică de peste cinci ani, după o carieră de șase decenii în teatru. Vestea morții actriței a fost anunțată de către Alexandra Velniciuc. „Dumnezeu să o ierte și să îi odihnească sufletul! Și datorită ei am ales această profesie!”, a scris actrița pe Facebook. Într-un interviu, ea a spus că își dorește ca oamenii să o amintească așa cum era în vremurile sale glorioase. „Vine o vreme când trebuie să știi să te retragi, să faci definitiv un pas în spate pentru ca publicul să-și amintească de tine în zilele cele bune, nu îmbătrânit și chinuit de gânduri. La 87 de ani, nu prea mai ai ce să dovedești celor din jur sau ție însăți!”, declara la acel moment Ileana Stana Ionescu pentru Cancan.ro. „După un consult medical, cei de pe Salvare ne-au spus și ne-au recomandat că cel mai bine este să meargă la spital” Actorul Andrei Ionescu, soțul ei, are 97 de ani. El a confirmat zvonul că a fost internată. „Ileana s-a simțit extrem de slăbită și am sunat la salvare, să vină să vadă ce are. După un consult medical, cei de pe Salvare ne-au spus și ne-au recomandat că cel mai bine este să meargă la spital, să se interneze, pentru a o întări puțin, după care marți o externează, o să iasă din spital și totul o să fie ok”, a spus soţul actriţei. Îndrăgita actriță era născută pe data de 14 septembrie 1936, la Brad, județul Hunedoara. După mama are origini italiene, tatăl a murit în al doilea război mondial când avea șase ani. A trăit de la vârsta de cinci ani, cu familia, în Drobeta Turnu Severin, unde a urmat școala primară și liceul. După absolvirea liceului teoretic a plecat să lucreze la Reșița, unde locuia un frate de-al tatălui. Acolo frecventa spectacolele trupei de teatru. A debutat ca actriță în anul 1955, la vârsta de 19 ani, la Teatrul de Stat din Reșița, cu rolul Agnes în Școala femeilor de Moliere. În anul 1959 s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Ileana Stana Ionescu a jucat în filme celebre, precum: Cuibul cu viespi Cucoana Chirița Secretul lui Bachus Păcală Dumbrava minunată Chirița în Iași Alo, aterizează străbunica! Zidul Păcală se întoarce