Doi bărbați în stare ebrietate au revenit de trei ori într-o locuință pentru a fura băutură, aceștia fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, remis, joi. Inițial, aceștia l-au bătut pe proprietar și i-au furat un recipient de sticlă cu vin, după care s-au întors de două ori la locuința persoanei vătămate pentru că de fiecare dată au spart damigenele pe drum.
“In noaptea de 6/7 ianuarie, în jurul orelor 2,00, inculpații, care se aflau sub influența băuturilor alcoolice, s-au deplasat la locuința persoanei vătămate Opriș B. Ștefan, au pătruns în interior prin forțarea ușii de acces, i-au aplicat amândoi mai multe lovituri în zona feței, cauzându-i leziuni ce necesită 5-6 zile de îngrijiri medicale și au sustras un bidon din sticlă conținând circa 25 de litri de vin. Din cauza loviturilor aplicate și a stării de ebrietate în care se găsea, persoana vătămată și-a pierdut cunoștința și și-a revenit doar a doua zi dimineața. Inculpații au intenționat să se deplaseze la martorul Grebenar Marius și să consume la locuința acestuia alcoolul sustras, dar pe drum au spart bidonul din sticlă. Din acest motiv, inculpații s-au întors la locuința persoanei vătămate și au mai sustras un bidon din sticlă conținând cantitatea de 50 de litri de vin. Pe drum spre locuința martorului, inculpații au spart din nou bidonul din sticlă. Inculpații au revenit pentru a treia oară la locuința persoanei vătămate și au sustras încă un bidon din sticlă conținând cantitatea de 50 de litri de vin“, se arată în comunicatul menționat.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou au solicitat arestarea preventivă a inculpaților.