Dispreț de ciocoi: oficialii Băncii Transilvania își ignoră cu bună știință clienții din Iași. Carduri reținute 2 săptămâni în bancomate

0
90

Un incident care spune multe despre lipsa de disponibilitate a băncilor de a răspunde nevoilor clienților s-a petrecut în urmă cu 2 săptămâni în zona complexului Palas, când o ieșeancă a avut ghinionul de a i se bloca cardul în bancomatul Băncii Transilvania- „banca oamenilor întreprinzători”. Așa cum este și firesc, aceasta i-a prezentat situația directoarei sucursalei regionale BT, în ideea că problema va fi rezolvată cât de curând. Dar de unde! Au trecut nu mai puțin de 12, iar din partea băncii nu a primit nici măcar un simplu telefon, drept pentru care a renuntat la serviciile acestei banci. În schimb, dacă te uiți pe site-ul Băncii Transilvania, lucrurile par a se rezolva cât ai clipi. La rubrica „Întreb BT”, la întrebarea „Ce fac dacă ATM – ul mi-a înghițit cardul?”, ți se răspunde voios: „Ooof, din păcate acest lucru se mai întâmplă. Dar fii fără griji! Vino în unitatea de care aparține ATM – ul sau în cea mai apropiată agenție BT și vom rezolva în cel mai scurt timp problema!”. Dacă 12 zile fără un minim interes din partea băncii în rezolvarea cazului înseamnă „în cel mai scurt timp”, putem avea imaginea limpede a unei instituții financiare foarte promptă la încasat rate, dar lipsită de empatie și solicititudine față de clienți atunci când nu-i iese profit.  

Paul LOVIN

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here