Din această toamnă, scolarii au voie să vină la ore cu telefoane mobile. Potrivit Statutul Elevului, uniforma va fi facultativa

0
85

Copiii din învățământul preuniversitar românesc vor avea în premieră, începând cu anul școlar 2016 – 2017, un Statul al Elevului, care reunește drepturile și îndatoririle acestora, în raport cu sistemul educațional. Documentul, negociat de foarte multă vreme, va intra în sfârșit în vigoare în această toamnă. “Este primul document de acest tip, elaborat în România după 1990, care consacră într-o formă consolidată drepturile şi obligaţiile elevilor. Forma finală s-a conturat în urma dezbaterii publice pe care Ministerul Educaţiei a organizat-o în perioada 17 iunie – 4 iulie. Prevederile Statutului se aplică începând din anul şcolar 2016-2017″, anunță Ministerul Educației. Statutul Elevului reușește să aducă inclusiv lămuriri pentru o serie de probleme apărute frecvent în ultimii ani, în relația dintre școală (reprezentată de cadre didactice și directori) și școlari.

Cu telefonul mobil la ore

Astfel, unul dintre elementele de noutate este că, oficial, elevilor li se va permite să dețină, pe durata cursurilor, și să utilizeze telefonul mobil. Dar asta numai în anumite condiții. “Elevilor le este interzis (…) să utilizeze telefoanele mobile în timpul orelor de curs, al examenelor şi al concursurilor; prin excepţie de la această prevedere, este permisă utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs, numai cu acordul cadrului didactic, în situaţia folosirii lor în procesul educativ sau în situaţii de urgenţă”, se arată în statutul aprobat prin ordin de ministru, la începutul lunii august. Până în prezent, exista o întreagă dezbatere, pe de-o parte aflându-se dascălii, care acuzau că nu pot controla în care sunt utilizate telefoanele mobile de către elevi, pe durata cursurilor, școlarii ajungând să deranjeze orele, iar pe de altă parte părinții, care insistau ca ai lor copii să dețină și la școală astfel de dispozitive, din motive de siguranță.

Despre uniformă

O altă problemă abordată de statut este cea a ținutei. Printre îndatoriri este și cea potrivit căreia elevii trebuie să se prezinte la școală de a avea un comportament civilizat şi de a se prezenta la şcoală “într-o ţinută vestimentară decentă şi adecvată şi să poarte elemente de identificare în conformitate cu legislaţia în vigoare si cu regulamentele şi deciziile unităţii de învăţământ preuniversitar”. Atenție, însă! Același document stabilește că “ținuta vestimentară sau lipsa elementelor de identificare nu poate reprezenta un motiv pentru refuzarea accesului în perimetrul şcolii“. Cu alte cuvinte, statutul interzice practicile aplicate în unele unități de învățământ, de a trimite acasă copiii care nu veneau la cursuri îmbrăcați în uniformă.

Elevii de peste 18 ani pot părăsi curtea școlii

De asemenea, se precizează clar că elevii nu au voie “să părăsească perimetrul unităţii de învăţământ în timpul programului şcolar, cu excepţia elevilor majori şi a situaţiilor prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ“.

Cine poate aplica sancțiunile

Nu în ultimul rând, documentul cuprinde referiri importante și la sancțiunile ce pot fi aplicate școlarilor. Ei pot fi sancționați doar pentru faptele petrecute în perimetrul unităţii de învăţământ sau în cadrul activităţilor extraşcolare. Pentru faptele petrecute în afara perimetrului unităţii de învăţământ sau în afara activităţilor extraşcolare organizate de unitatea de învăţământ, elevii vor răspunde conform legislaţiei în vigoare. SIngurele sancțiuni care pot fi aplicate elevilor sunt  observaţia individuală, mustrarea scrisă, retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit, a bursei sociale, “Bani de liceu”, a bursei profesionale; mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ; preavizul de exmatriculare; exmatricularea. Ultimele două nu pot fi aplicate în învățământului obligatoriu (pregătitoare și clasele I-X), în timp ce mutarea disciplinară la o clasă paralelă nu poate fi aplicată în învățământul primar, deci până la clasa a IV-a, inclusiv. “ Toate sancţiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor cât şi părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali”, iar sancţiunea se aplică din momentul comunicării acesteia sau ulterior, după caz. Sancţionarea elevilor sub forma mustrării în faţa colectivului clasei sau al şcolii este interzisă în orice context, la fel și violența fizică, sub orice formă. De asemenea, elevii nu pot fi supuşi, sub nicio formă, unor sancţiuni colective, și chiar în caz de observație individuală, “aceasta trebuie însoţită de consilierea acestuia, care să urmărească remedierea comportamentului”. Sancţiunea se aplică de către profesorul diriginte, învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar sau de către directorul unităţii de învăţământ, nu de orice angajat al școlii.

Contestarea evaluării

Contestația, un drept utilizat în special în cazul concursurilor și examenelor, poate fi formulată și față de notele acordate la clasă, în baza evaluărilor scrise. Acest lucru este prevăzut și detaliat de Statutul Elevului, care stabilește și dreptul școlarilor de a primi rezultatele evaluărilor scrise nu mai târziu de 15 zile lucrătoare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here