Inspectorii de la Inspecţia Bazinală de Apă desfășoară acţiuni de verificare a stării de igienizare şi salubrizare a cursurilor de apă, dar şi a modului de realizare şi întreţinere a şanţurile şi rigolelor din localităţi, în zonele critice depistate anterior. În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificarile și ale Ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al ministrului afacerilor interne nr. 459/78/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase, având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică, incidente/accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă si poluări marine în zona costieră, precum și ale Programului principalelor acţiuni ale Comitetului Ministerial pentru Situații de Urgenţă (CMSU), pentru anul 2020, în vederea diminuării pagubelor produse de inundaţii generate de revărsări ale cursurilor de apă sau din scurgeri de pe versanţi, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad, participă în perioada 8.04.2020 – 15.05.2020 la acţiunea de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă şi au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele în localităţi, pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a apelor mari. La această acţiune mai participă și reprezentanţi Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă ale județelor Botoșani, Iaşi, Vaslui și Galați, ai Gărzii Naționale de Mediu prin Comisariatele Județene și ai Gărzii Forestiere. Vor fi verificate, în principal, cursurile de apă mici, unde s-au produs în anii anteriori blocaje, care au condus la pierderi de vieți omenești și pagube materiale, precum și localitățile în care au avut loc inundații ca urmare a nerealizării/neîntreținerii corespunzătoare a șanțurilor și rigolelor de scurgere a apelor pluviale. În cadrul acţiunii de verificare se va urmări: • modul în care au fost realizate măsurile trasate la verificarile efectuate în anul 2019; • existenţa depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă precum şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor; • existenţa depozitelor de material lemnos pe formaţiunile torenţiale din apropierea zonelor locuite; • modul în care au fost realizate / întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor în localităţi precum și cursurile de apă pe raza localităților; • verificarea zonelor nesalubrizate de pe cursurile de apă unde s-au produs inundații în anul 2019. Salubrizarea cursurile de apă, dar şi realizarea şi întreţinerea corectă a şanţurile şi rigolele din interiorul localităţilor, diminuează riscul de producere a inundaţiilor generate de revărsări ale cursurilor de apă sau din scurgeri de pe versanţi. Verificările din acestă perioadă vor fi efectuate în conformitate cu prevederile impuse de decretarea stării de urgență și a ordonanțelor militare în vigoare privind prevenirea răspândirii virusului COVID – 19. Cetățenii trebuie să constientizeze faptul că deșeurile aruncate pot afecta atât ecosistemul, cât și sănătatea noastră, iar în cazul depozitării acestora pe malul cursurilor de apă pot provoca inundații. Păstrați apele curate!