Detalii şocante în autopsia cântăreţei Whitney Houston ajunsă în presă la opt ani de la moarte

0
94

Autopsia cântăreţei Whitney Houston ajunsă în presă la opt ani de la moartea vedetei conţine detalii şocante.
Interpreta piesei ”I Will Always Love You” a murit în 2012. Raportul autopsiei arată că Huston îşi pierduse 11 dinţi din faţă, şi nu mai avea aproape deloc sprâncene. Documentele obţinute de presă la fix opt ani de la moartea cântăreţei arată că afecţiunile cardiace de care suferea erau deja extrem de grave, potrivit Mediafax.
Cauza morţii interpretei a fost stabilită drept înnec accidental pe fondul afecţiunilor cardiace şi al consumului de cocaină. Vedeta îşi pierduse 11 dinţi din faţă şi nu mai avea aproape sprâncene.
Afecţiunile cardiace erau atât de grave că una dintre artere era blocată în procent de 60%.
Vedeta a încetat din viaţă pe 11 februarie 2012. Cântăreaţa petrecuse deja mai multe zile în Los Angeles şi se pregătea să meargă la o petrecere care prefaţa decernarea premiilor Grammy. A intrat în cadă pentru a face baie şi i-a spus asistentului său că resimte o durere în gât.
A fost găsită în apă. Whitney Huston avea 48 de ani şi prezenta arsuri severe pe spate şi desprinderi ale pielii pe picioare. În momentul în care a fost descoperită apa din cadă ar fi avut 60°C.
Pe braţul stâng se putea distinge o înţepătură şi urmele unor proteze dar şi cicatricele rămase după operaţia de implanturi mamare.
O perucă părea împletită în părul vedetei, medicul legist constatând că, în timp ce sprâncenele cântăreţei erau ”rare”, părul de sub perucă era negru şi ondulat ”fără semne de chelire”.
Whitney Huston este una dintre personalităţile care vor fi incluse pe Rock and Roll Hall of Fame pentru anul 2020, în luna mai. Alături de ea în celebrul muzeu vor fi incluşi şi artişti precum Depeche Mode, The Doobie Brothers, Nine Inch Nails, The Notorious B.I.G. şi T-Rex.
Whitney Houston, născută pe 9 august 1963, a dominat scena muzicală pop şi soul a anilor 1980 şi 1990, vânzând aproximativ 200 de milioane de discuri şi fiind supranumită “Vocea”. Ea s-a lansat şi în cinema, jucând alături de Kevin Costner în filmul “Bodyguard” (1992), pentru care a înregistrat o nouă versiune a piesei “I Will Always Love You” (Dolly Parton, 1974), care a devenit extrem de populară. Houston este singurul artist din lume care a lansat şapte albume consecutive premiate cu discuri de platină, depăşind la acest capitol chiar şi trupa The Beatles. Lista ei de premii include, printre altele, şase Grammy, două Emmy, 30 Billboard Music Awards şi 22 American Music Awards.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here