Aruncase ultima palma de tarana peste mormantul mamei. A mai poposit putin la capataiul celei care i-a dat viata, plangandu-si durerea in tacere. Si-a aruncat privirea peste colinele inverzite ce inconjurau cimitirul vechi dela Schitu Stavnic, dincolo de care se afla viitorul ei, si s-a indreptat spre portile dinspre drum. Acasa mai avea 3 copii si unul in pantec. In afara de copii astia si de sot, nu mai avea pe nimeni. Cu gandurile astea ce-i frematau mintea si cu durerea ce-I intepa pieptul, nici nu a simtit cand a ajuns in gara Scanteia si s-a indreptat spre casa, peste linii. Nu a simtit nici strigatele oamenilor de pe peron si nici suieratul locomotivei care intra in gara de la Ungheni. In ultima fractiune de secunda a realizat pericolul si a incercat sa se salveze, dar era prea tarziu. Tampoanele de fier ale locomotivei i-au strivit picioarele si au aruncat-o peste sine. Sunt noua ani de atunci, noua ani cu sufletul si picioarele strivite, purtate intr-un carucior cu rotile.
De cazul Anei Gradinaru din Scanteia am aflat de la un ambulantier, om care a vazut atatea, dar niciodata nu i s-a ridicat parul pe mana ca in cazul acestei tragedii intamplate in doar jumate de zi. O trecere groteasca de la moarte la purtarea mortii si a neputintei.
Imediat dupa teribilul accident, medicii au optat intre a o salva pe mama sau pruncul nenascut. Au ales sa o minta si i-au spus ca copilul a murit. Nu au reusit, insa, sa minta o mama care simtea viata cum se misca in ea. A refuzat sa creada si a cerut sa fie operata cu orice risc, fara avort.
“De opt ani stau langa ea, zi de zi. Cateodata simt ca ma imbolnavesc si eu langa ea. Fata cea mare are hernie. Asta mica cu care a fost nevasta-mea insarcinata cand o fost accidentul, are probleme cu caile respiratorii si e bolnava de nervi. Doar doctorul mi-o zis ca din punct de vedere fizic arata bine si sanatoasa, da psihic nu se stie unde poate ajunge. Cand o dat trenu peste ma-sa, era gravida cu ea in 5 luni. Doctorul mi-o spus atunci sa semnez, sa scoata copilul, da ea nu o vrut. O zis ca mai bine moarta decat sa ucida copilul pe care-l simtea ca misca. Nu s-a lasat convinsa ca copilul e mort in ea. Iaca, o nascut-o si n-are nimic din punct de vedere fizic. E frumoasa, e sanatoasa, da are o boala pe care as lua-o din timp, sa nu o ia cu probleme mai tarziu. E prea nervoasa, la scoala nu pricepe, ori nu vre, ori nu are capacitate”, spune Florin Gradinariu in timp ce trage carutul de fier incarcat cu ajutoarele pe care le-am adus pentru copii.
In dreapta lui il secondeaza in permanenta fiul cel mare. Are 13 ani, da e pipernicit, “ca asa e samanta”.
“Cand o ia cate o criza din asta (n.r. pe sotie), tre sa chem salvarea, ca si asa am facut niste chestii din astea care, daca m-ar prinde astia m-ar aresta. I-am schimbat sonda urinara, ii fac injectii de calmare. N-am facut nicio scoala, dar pentru ea am prins din stanga si din dreapta, ca nu pot astepta tot timpul Salvarea”, spune sotul .
Pampersii sotiei sunt cei mai scumpi, iar banii din indemnizatia de handicap sunt extrem de putini. Venitul total al familiei Gradinariu, un adult cu handicap, un sot care este insotitor permanent, dar fara indemnizatie, si 4 copii la scoala, este 1500 de lei pe luna.
“Mai am batai in obraz de la primarie, ca am vreo doi bani, da nu ma descurc. Jumate din bani se duc numai pe ce-I trebuie sotiei, iar restul pe copii si ce mai ramane cu casa. Ca i-am spus primarului odata ca are 60 de milioane pe luna si tot se plange ca nu-I ajunge, si mie sa-mi ajunga cu copii la scoala si sotie la pat pe viata. Mi-a reprosat ca tre sa mai las cafeaua, ca mai iau si eu cate o cafea, ca sa mai ies din casa. Clachez cate odata si simt ca o iau razna si ramane femeia singura, paralizata si cu 4 copii… Nu avem niciun sprijin. O fost tata, Dumnezeu sa-l ierte, da o murit acu 4 luni. Mai sta el cu copiii si ma mai duceam eu la o drujba la ceva, da acu nimic, nu mai pot sa fac un pas in afara casei, ca n-am cu cine sa o las”, spune Florin Gradinaru.
Intram in casa familiei Gradinaru si suntem intampinati de cei 4 copii si de Ana , in caruciorul cu rotile. Cadourile din mainile copiilor ii insenineza chipul. In jurul ei, sotul, baiatul de 10 ani, doua fete de 12 si 13 ani si mezina de 8 ani, cea pe care a salvat-o cu pretul propriei vieti, dau sens unei vieti ciuntite fara rost si prea devreme.
“Venise de la inmormantarea lu ma-sa. Cand s-o intors, pe la 7 seara, venea Ungheniul. Oamenii mi-au spus ca striga casiera aia, da degeaba, tot o palit-o Ungheniul. I-a sfarmat coloana si picioarele. In 2010, pe 30 martie. Atunci era si Pastele, pe 4 aprilie, si doctorii or lasat-o vreo doua saptamani, n-or operat-o. Ne-or vazut asa parliti si or lasat-o sa moara, pana o intervenit cineva, niste pocaiti sa va spun drept, si aceia, daca-s mai uniti ca ortodocsii, or strans 20 de milioane pentru operatie, ca doctorii nu ne-or vazut ca suntem mai necajiti”, ne spune Florin Gradinaru cand iesim in curte.
Douazeci de milioane au platit pocaitii pentru suruburile si placile care trebuiau pentru operatia de coloana a Ancai Gradinariu. Ei au fost norocul sau poate nenorocul ei.
“Dupa ce am dat banii, au spus ca trebuie scoasa fata din pantec, ca nu au suport din ala special… Prin cate am trecut anul ala, am zis ca innebunesc, da cu ajutorul lui Dumnezeu am scapat. Acasa ma asteptau si 3 copii de 5,4 si 2 ani…”, spune Florin.
In ce priveste sansele ca sotia lui sa se mai faca bine vreodata, Florin este destul de rezervat.
“Nu cred ca mai este nicio sansa. Daca va arat ce escoriatii are pe picioare, si cat e de peticita toata…Doctorul mi-a spus ca 99% nu mai are nicio sansa sa se faca bine. L-am intrebat de gradul ala de unu la suta si mi-a arata in sus, spre Dumnezeu”, spune sotul.
Pentru a scapa de povara lemnelor, Florin Gradinaru a reusit sa cumpere o centrala si, in urma cu o saptamana a reusit sa faca rost si de cateva calorifere. Singurul lucru care ii lipseste pentru a intregi investitia si nevoia casei este un aragaz.
Cazul Anei Gradinaru si al familiei ei face parte din Campania “Daruim de Craciun”, initiata de AgoraPress. Pentru putina fericire pe care am putut-o aduce in familia Gradinaru, aducem multumiri speciale Restaurantelor Sultan Suleyman si Mamma Mia.
Nelu PAUNESCU
