Anchete

“Destination Iasi” – o cacealma a hotelierilor, finantata regeste de la bugetul public – 1 milion de lei pentru perioada de incalzire

By Redacția

April 26, 2023

Se contureză o nouă gaură neagră ce va acapara fonduri publice la Iași. Noua asociere între niște oportuniști, de a revitaliza turismul, brandurile și imaginea Iașului seamănă izbitor de bine cu un alt fiasco susținut de Primăria Iași în urmă cu câțiva ani – Fundația Iași capitală culturală europeană. Bugetul asociației pe acest an este de peste 1 milion lei (jumătate din sumă de la Primărie și cealaltă jumătate de milion de la CJ Iași), bani din care mai bine de o pătrime se vor duce pe salariile a doi oameni din staff. După un an de ființare, asociația nu a reușit să creioneze o strategie de branding, ci doar să insereze exemple de bune practici furate din orașe cu adevărat turistice Niște anonimi veniți din neant, parte dintre ei fiind urmăriți penal sau veroși afaceriști din domeniul hotelier, aflați în cârdășie cu instituțiile statului și implicit abonați la fonduri publice, au pus-o de-un joc la cacialma, de-a promovarea. Un prim pas în concretizarea acestui joc se face în aceste zile, fiind vorba de demersuri pentru avizarea ministerială a Asociaţiei de Management a Destinaţiei Iaşi şi Regiune Moldova „Destination laşi”, ca Organizaţie de Management a Destinaţiei laşi de rang judeţean. “Având în vedere importanţa economică şi socială a destinaţiilor turistice, precum şi existenţa unui patrimoniu natural şi cultural superior, este foarte important ca dezvoltarea, respectiv marketarea destinaţiilor turistice să fie realizată în cadrul unui parteneriat public privat, în care tele două entităţi să ţină cont de viziunea asupra dezvoltării flecărei destinaţii în special, dar şi de necesitatea dezvoltării turismului, în general. Existenţa unei Organizaţii de Management a Destinaţiei Iaşi de rang judeţean ar susţine protejarea şi valorificarea resurselor turistice la nivel judeţean”, se arată în motivarea Consiliului Juțean Iași. Pleiadă de afaceriști călare pe bugetele publice Din AGA (n.r. Adunarea Generală a Acționarilor) a Asociației de Management a Destinației Iași și Regiunea Moldova (AMDTIRM), cu sediul social în Bd Ștefan cel Mare nr 11, Palatul Roznovanu, camera 1, parter, fac parte Mihai Bulai, preşedinte Destination Iasi, mandatat al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi prin mandatar Bianca Ghica, Agenţia Rolandia Travel prin mandatar Nicuşor Gabriel Apostol, S.C. Complex Onyx SRL (Bellaria Hotel) prin Marius Şorănescu, S.C. Aeroportul Intemaţional Iaşi S.A. prin mandatar Cosmin Pricop, Asociaţia Zona Metropolitană Iaşi, prin mandatar Grigore Nepotu, Muzeul Naţional al Literaturii Române prin mandatar Amelia Gheorghiță, Consiliul Judeţean Iaşi, prin mandatar Marius Dangă, MCM Boutique Resort (Hotel Pleiada) a afaceristului urmărit penal, Cristim Zamosteanu, prin Dora Morhan (director executiv al asociației) sau Hotel Ramada prin George Moisescu. În perspectivă, pentru a ieși din acest anonimat în care se scaldă azi și, totodată, pentru a-și întări poziția cu ajutorul unor aliați puternici, pe viitor se dorește atragerea de noi membri în Asociatie, fiind vizați Hotel Unirea, Hotel Internaţional, Agenţia Travis Tourism, Iulius Group, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei sau Asociaţia Industrii. “Este necesară definirea, în viitorul Statut, a tipurilor de membri care pot deveni asociaţi (pentru a evita aderarea a unui număr mare de persoane fizice autorizate sau persoane juridice cu un singur angajat, unde decizia în AGA ar putea fi în beneficiul unei singure persoane”, este una dintre hotărârile AGA Destination Iasi. Un sfert din milionul alocat de la buget se duce pe plata a 2 oameni Partea privată a acestei echipe a convins Primăria să aloce în luna martie suma de 500.000 de lei din buget pentru finantarea Asociaţiei Destination Iaşi, iar zilele acestea va aproba și Consiliul Județean Iași alocarea unei sume similare. Potrivit bugetului de venituri si cheltuieli alocate de la bugetul judțului pe acest an, acesta a fost stabilit la nivelul sumei de 524.000, din care 500 mii lei finanțare nerambursabilă de la bugetul județean, 24 mii contribuția asociației. Din această sumă, jumătate din bani se vor duce pe salarii – 220.808 lei cheltuili salaiale cu aparatul tehnic compus din 2 salariati – director executiv cu rol de manager de destinație și un specialist marketing,12.888 lei vor fi chetuieli de deplasări, 2000 lei consumabile, 2888 lei cheltuieli sediu, 1000 lei reparații, 2500 lei cenzor, 5000 lei contabil, 4000 lei consultanță juridică, 1000 abonamente radio/TV, 4000 lei soft traducere de pe site, 7 mii lei administrare site. Pentru proiecte generale multianuale, aici intrând hărți turistice, promovare online, conținut video și foto, grafică computerizată și printuri, sunt prevăzute costuri de 70 mii lei, în timp ce pentru implementarea brandului de Iași, prin pictarea unui tramvai, concept integrare brand, înregistrare la nivel european a mărcii vizuale “Iași, orașul creațiilor’ – 26700 lei.Un ultim capitol se referă la cheltuieli de dezvoltare proiecte, aici fiind însumate kitul de promovare a Iașului la nivelul instituțiilor publice, cursurI de formare profesională în turism, cercetare în turism, un stand de promovare a Iașului în Terminalul 4 al Aeroportului Iași, transportul, diurna și cazarea la târgurile de turism, standuri în structura hotelieră, plata influencerilor, susținerea rezidenței pentru doi scriitori sau artiști vizuali care să promoveze Iașul prin mijloace artistice proprii – 150 mii lei. Brandul Iașului, grevat de coloratură liberală Pe lângă bani de la buget, membrii asociației doresc și un punct de lucru în incinta Palatului Braunstein, deoarece aceștia consideră că activitatea Destination Iaşi, ca promotor al imaginii oraşului, trebuie să aibă prioritate în alocarea unui spaţiu atât funcţional cât şi simbolic. În cursul zilei de azi, 27 aprilie, urmează a fi aleși noi presedinti şi vicepreşedinţi ai Asociatiei, a căror mandat este de 3 ani. Deși se află în al doilea an de activitate- în cursul anului trecut Primăria le-a alocat 200 mii lei, membrii Destinatin Iași nu au reușit să creioneze nici până azi o strategie, ci doar au trasat niște idei călăuzitoare. În lipsa oricărei concreteți a acestei noi vulnerabilități de imagine, membrii Destination Iasi visează cu ochii larg deschiși la fondarea unui OMD regional MOLDOVA (cu competenţe asupra a 7 judeţe BT, NT, IS, VS, BC, VN, GL) cu sediul la Iaşi, în perspectiva atragerii a minim 1 milion de euro prin PNRR pentru regiune în perioada 2023-2026.La limita moralității membrilor acestei asociații este decizia ca la baza brandul Iaşi — Oraşul Creatorilor să fie puse evenimente și instituții grevate de un puternic curent liberal. Radu SEICARU