„Când cineva vrea să dezbine o țară ori o comunitate nu are nimic de făcut decât să arate fiecăruia cât de rău este celălalt – și atunci ei se dezbină de la sine.”– Pr. Dosoftei Dijmăescu
Dicționarul definește Dezbinarea ca fiind învrăjbire, neînțelegere, discordie; conflict, ceartă. Dezbinarea este un sindrom social, asociat cu ura, invidia, aroganța, mârlănia.
Deseori, în istoria țării noastre, au existat momente de dezbinare, dar țara a fost unită în momentele ei cele mai grele, atunci când sufletul românilor a fost răscolit de minunatul sentiment al patriotismului. În acele momente țara a fost prețuită, slăvită, neputând fi biruită.
Dezbinarea este considerată a fi dezastrul unei țări, a unei națiuni. Ce îi dezbină pe oameni? În primul rând interesele materiale; ele dezbină și popoarele, fiindcă, spunea gânditorul creștin ortodox Nichifor Crainic „apetitul posesiunii, odată dezlănțuit, nu cunoaște limite”.
Niciodată parcă, lumea nu a fost atât de dezbinată ca în zilele noastre. Ne întrebăm: unde să ne aruncăm privirea, să nu vedem dezbinare, ci înțelegere?
Dezbinarea apare într-un colectiv, într-o organizație, într-un partid politic, între vecini, în familie etc. Și se tot lărgește sfera dezbinărilor… Dintr-un colectiv mare care ar putea avea putere se formează unele mai mici, organizații noi sau partide politice noi, mai mici. Cei care profită sunt cei care bagă zâzania între noi, își ating scopurile și râd satisfăcuți. Ne putem închipui că sunt infiltrați oameni special pentru acest scop al dezbinării, oameni cu misiuni speciale? Ești nebun, ar răspunde un altul, necunoscând metodele ultrasofisticate folosite în informare, dezinformare, manipulare, dezbinare, bazate pe sentimente și acțiuni dintre cele mai josnice ale oamenilor, făcându-i să se manifeste corespunzător, în exterior.
Ne dor efectele dezbinării, dar nu suntem în stare să analizăm, să determinăm și să înlăturăm cauzele. Este regretabil că, pe măsură ce timpul trece și sărăcim din ce în ce mai mult, suntem tot mai dezbinați. O mânie oarbă, vicleană și-a făcut loc printre noi, manifestându-se într-o ură sălbatică. I-a acaparat nu numai pe oamenii lipsiți de educație, ci și pe oamenii educați din institute superioare de învățământ dar care nu au avut, la rândul lor, profesorii adecvați acestei misiuni – educația. Cei care s-au mărginit doar la a instrui tineretul din punct de vedere cultural-profesional nu au ținut cont de faptul că un om cultivat, dar needucat, poate fi și brutal și neformat din punct de vedere al caracterului, sărac sufletește.
Drept urmare, de foarte multe ori vedem că dezbinarea este făcută cu vulgaritate, ipocrizie, lașitate, mediocritate, aroganță și chiar prostie. Sunt acei oameni orgolioși din calea-afară, porniți să murdărească pe cei din jurul lor, insultând, scormonind în viața lor intimă, fără să țină seamă de discreție, jignind, rănind, mințind, denaturând anumite fapte din trecutul oamenilor, vrând să-și verse veninul, să-i pedepsească. De ce numai eu să fiu pedepsit și să nu trag în mocirla mea pe alții? – este logica lor. Și totul făcut în apărarea propriei persoane, atitudine caracteristică parvenitului, omului lacom, temător de a-și pierde avutul, temător de întemnițare. Expresia „Nu vreau să mor prost” dă în vileag aceste temeri.
Ne conduc oameni lipsiți de experiență, de realizări, oameni inculți, mărginiți, mincinoși, vicleni. Ne plângem de milă, de văităm că avem astfel de conducători, că viața a luat un curs atât de nesatisfăcător, dar nu facem nimic important pentru a o schimba. Și dacă unii totuși au încercat să iasă în stradă și să protesteze, conducătorii le-au întors spatele văzându-și de treburile lor murdare – „fiindcă putem!”. Expresia va rămâne în istorie, mai semnificativă ca exprimarea lui Alexandru Lăpușneanu: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau!”
Ne plângem și atât. Așteptăm ca altcineva să se lupte pentru noi?
Există un spirit de adversitate irațională între partide, și care produce neliniște, confuzie în mediul social. Actualul partid conducător din țara noastră, președintele lui, guvernanții țării, datorită diverselor experimentări, a incompetenței, au știut doar să distrugă și să nu pună nimic bun în loc. I-a ajutat și parlamentul care a asigurat lipsa de răspundere a infractorilor, acceptând legi contrare bunului mers al societății, lovind în statul de drept și politizând justiția. Astfel au reușit să dezbine poporul, să-i nemulțumească și să-i învrăjbească pe oameni. La ură s-a răspuns tot cu ură! Intelectualitatea țării a fost și continuă să fie umilită. Președintelui țării nu i se acordă încrederea și respectul cuvenit. Grupul slugarnic al noului regim dorit – regim post-comunist – creează această atmosferă viciată.
Vinovați de situația în care ne aflăm ca popor, cred că suntem noi toți, românii, care prin indolență, nepăsare, ignoranță, lipsă de acțiune, nu ne-am dat seama de viclenia și dezinteresul acestor indivizi pentru țară, nu am acționat la timp pentru a-i împiedica să-și urmărească cu asiduitate planurile care duc către o situație economică și morală din care țara își va reveni greu. Cu atitudinea noastră am permis toate aceste nedreptăți. Am spus și repet: Târziu nu este niciodată, dar costurile vor fi mari! În primul rând este nevoie de implicarea fiecărui cetățean în lupta pentru dreptate.
Mergând cu gândul spre Învățătura creștinească, în predica de pe munte, într-una din cele nouă fericiri, Mântuitorul spune: „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5:9) încurajând întreagă omenire la pace și bună înțelegere. Hristos vorbea în primul rând despre pacea pe care o vom afla în noi („împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17:21). Dar pacea pe care ne-o dorim în sufletele noastre depinde de pacea dobândită în societatea în care trăim, dorită și în lumea întreagă.
Un filozof chinez spune că atunci „când o națiune este plină de dezbinare, patriotismul înflorește”. Să sperăm!
Vavila Popovici – Carolina de Nord
