In timp ce veteranii ALDE Iasi isi organizeaza sindrofiile de partid in carciumi cu staif, tinerii lipitori de afise au primit dispensa de la taica Vosganian sa chefuiasca chiar in sediul de partid. Sange fierbine, alcool mult si minte putina, spre miezul noptii, chermeza a culminat cu un incident din care juniorii nu prea au mai avut iesire. Un grasan, beat bine, a uitat ca usa sediului este inchisa cu cheia si, grabit sa iasa cat mai repede afara, sa dea la rate, a tras cu putere de clanta si a ramas cu ea in mana. Din nepricepere, din panica, din cauza alcoolului sau toate la un loc, juniorii ALDE nu au reusit sa deschida usa si au ramas, cateva ore, blocati in sediu, spre panica generala care, pentru unii, a avut efect de moare de varza. Potrivit legii, sediile partidelor politice, introduse in 2006 ca un ajutor de stat pentru partide, se repartizeaza de catre autoritatile publice locale pentru desfasurarea activitatilor specifice. In acest caz se face dovada, inca o data, ca ALDE, cu exceptia nou venitului candidat la Primarie, Radu Botez, este un partid de spritari pentru care instinctele bahice rezoneaza mult mai bine cu platforma program si cu folosinta sediului de partid, decat strangerea randurilor in scopul slujirii unui interes public.