Politic

Deputatul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași: Podul de la Ungheni – un nou șantier de zeci de milioane de euro care se deschide la Iași!

By Redacția

April 15, 2025

„România mai face un Pas Înainte. Pe 26 aprilie vor demara lucrările de la primul pod peste Prut în regim de autostradă, legătura rutieră dintre Autostrada Unirii – A8 și Republica Moldova, o investiție care va deschide drumul către România și Europa pentru frații noștri de peste Prut. Autorizația de construire a fost deja emisă.

Podul va avea o lungime de peste 260 de metri, din care jumătate pe teritoriul țării noastre, cu câte două benzi pe fiecare sens și trotuare.

Durata contractului este de 24 luni, din care 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, în valoare de peste 151,68 milioane lei, fără TVA, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei.

În perioada următoare vor fi construite alte cinci poduri peste Prut: Stânca (RO) – Costești (MD), Bumbăta (RO) – Leova (MD), Fălciu (RO) – Leca (MD), Răducăneni (RO) – Bărboieni (MD), Albița (RO) – Leușeni (MD).

Podul de la Ungheni reprezintă încă o dovadă că această Coaliție de Guvernare are ca prioritate dezvoltarea țării prin investiții masive în infrastructură. Regiunea Moldovei a beneficiat de alocări importante de fonduri care au condus la organizarea unor șantiere istorice pentru zona noastră, inclusiv pe raza județului Iași.

Partidul Social Democrat și-a asumat unirea regiunilor istorice prin intermediul autostrăzilor, iar acum suntem în faza în care se lucrează atât la legătura cu Sudul țării, cât și la cea spre Vest.

Toate aceste lucrări au intrat într-un ritm alert din momentul în care la Ministerul Transporturilor a venit Sorin Grindeanu.

Astăzi avem deja date în folosință tronsoane din Autostrada Moldovei, iar pe celelalte, până la Pașcani se lucrează la foc continuu. Multe alte porțiuni din A7 vor fi terminate în acest an, iar ieșenii vor putea circula de la Pașcani la Ploiești doar pe autostradă de anul viitor. A7 va continua și spre Siret, pe distanța dintre Pașcani și Suceava fiind desemnați constructorii.

De asemenea, Autostrada Unirii are tronsoane unde deja se lucrează, respectiv lotul Vânători Neamț- Moțca, tronsoane pentru care există constructori desemnați, tronsoane în procedurile de achiziție a lucrărilor. De altfel, la porțiunile din județul nostru, respectiv Moțca – Târgu Frumos și Târgu Frumos – Lețcani, termenele pentru depunerea ofertelor este chiar în această săptămână, 24 aprilie.

Este esențial să fie scos la licitație cât mai repede și lotul de la Lețcani și până la podul de la Ungheni, ultimul care are nevoie de această procedură. Trebuie să monitorizăm îndeaproape toate lucrările pentru a ne asigura că sunt respectate termenele asumate.

Cert este că aceste investiții vor fi realizate, iar ieșenii vor avea, în sfârșit, legături rutiere la nivel de autostradă atât către Sud, cât și către Vest.”, a declarat deputatul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași.