Local

Demisie melodramatica a speculantului imobiliar pus de Chirica la sefia Comisiei de Urbanism a Consiliului Local

By Redacția

October 17, 2016

Sub presiunile dezvaluirilor din ultime vreme din presa locala, dar mai ales de frica celor ce vor urma, unul dintre cei mai putrezi, ca bogatie si moralitate, speculanti imobiliari ai Iasului, consilierul local Florin Boca, pe care primarul Mihai Chirica l-a uns sef al Comisiei de Urbanism in compensarea efortului financiar depus in campania pentru locale, si-a dat demisia de la conducerea comisiei. Intr-un comunicat lacrimogen, individual care a interzis accesul presei la sedintele comisiei, se victimizeaza in cel mai grotesc mod, incercand sa abata atentia de la alegerile parlamentare din decembrie, la care isi va juca o noua carte din suita de  achizitii, cu banul jos, a unor posturi publice, prin inchiderea unui capitol de competenta ANI si DNA.

În ultimele săptămâni am fost asistat la o serie de articole de presă în care am fost acuzat – în mod neîntemeiat, nedrept și tendențios – de existența unei așa-zise incompatibilități între activitatea mea antreprenorială și funcția aleasă de președinte al Comisiei de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Local Iași.

Deși, așa cum am și declarat în mod repetat, nu m-am aflat niciodată în stare de incompatibilitate ori de conflict de interese, atacurile nu numai că au continuat, dar s-au intensificat și au ajuns să îmi implice, în mod incorect, familia și apropiații.

Nu vreau să vorbesc despre originea și motivația acestor acuzații, deși este evident că apropierea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare nu este o coincidență.

În toată cariera mea profesională și politică am respectat legea și m-am comportat cu responsabilitate și demnitate. Am pregătirea profesională și experiența necesare pentru a face parte din Comisia de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Local Iași, iar colegii mei au considerat că am și calitățile pentru a conduce această comisie. Activitatea mea din Comisia de Urbanism și Amenajarea Teritoriului a fost corectă și transparentă și există instituții ale statului în măsură să verifice legalitatea și buna credință a deciziilor luate în cadrul acestei comisii.

Cert este că, deși nu am încălcat niciodată legea și nici principiile etice, această campanie de presă a ajuns să îmi afecteze nu doar imaginea publică, ci și familia, prietenii și colegii din activitatea politică.

Înțeleg să îmi asum responsabilitatea faptelor mele și am tăria de a suporta chiar și atacuri nefondate, însă nu voi accepta niciodată ca familia și apropiații să fie târâți, pe nedrept, într-un scandal artificial.

Din aceste motive, vă anunț că am decis să renunț la calitatea de membru și, implicit, la cea de președinte al Comisiei de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Local Iași. Am depus această solicitare astăzi, 17 octombrie 2016, la Secretariatul Tehnic al Consiliului Local Iași.

Am încredere că, la următoarea ședință de plen a Consiliului Local Iași, grupul politic din care fac parte va propune un înlocuitor în Comisia de Urbanism și Amenajarea Teritoriului care să continue activitatea în aceeași manieră corectă și transparentă pe care am încercat să o am și eu în această funcție.

În încheiere, sper ca, odată cu această decizie personală, atacurile la adresa familiei și apropiaților mei să înceteze”, se arata in comunicatul remis presei de incompatibilul din Consiliul Local.

Potrivit semnalelor pe care le are AgoraPress, dezvaluirile despre afacerile ilegale pe care le deruleaza acest individ, cat si despre relatiile acestuia cu lumea interlopa, vor continua in urmatoarea perioada cu si mai mare vehementa si mai multe dovezi.

Radu SEICARU