Proiectul prevede modernizarea unor stații de transformare din judeţul Iaşi, precum şi lucrări de întărire a rețelei electrice. Execuţia se va derula pe o perioadă de 36 de luni şi are ca obiectiv creșterea siguranței preluării energiei produse din resurse regenerabile.
Investiţia este cofinanțată cu aproximativ 10 milioane lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon), precum şi cu aproximativ 1,8 milioane lei de la bugetul naţional, iar contribuţia companiei Delgaz este de peste 4 milioane lei.
În cadrul proiectului vor fi modernizate stațiile de transformare Hârlău, Pașcani și Gorban (110/20kV ) din judeţul Iaşi, vor fi efectuate lucrări de întărire a reţelei electrice şi vor fi integrate în SCADA circuitele primare și secundare din cele 3 stații. Lucrările se vor derula pe o perioadă de trei ani şi au ca obiectiv creșterea siguranței preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile prin reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantității de energie electrică nelivrată și reducerea costurilor de mentenanță a rețelei de distribuţie.
“Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice sunt prioritare pentru compania noastră, începând cu 2012 fiind implementate trei proiecte cu finanţare europeană, iar al patrulea se află în derulare“, au precizat reprezentantii companiei.
Astfel, prin intermediul a două proiecte cu o valoare de aproximativ 41,3 milioane de lei a fost modernizat sistemul de distribuţie a gazelor naturale din judeţele Iaşi şi Cluj. În municipiul Iaşi şi zona metropolitană a fost realizat un proiect cu o valoare totală de peste 6,2 milioane de lei care a vizat îmbunătăţirea tehnologică a reţelei de gaze naturale, presiune medie, precum şi modernizarea unor staţii de reglare, prin dotarea cu sistem SCADA. Totodată, în municipiul Cluj-Napoca a fost modernizată reţeaua de distribuţie gaze naturale (conducte şi branşamente) în cadrul unui proiect cu o valoare de aproximativ 35,1 milioane de lei, susţinut cu fonduri europene.
“Investiţiile derulate de compania noastră în sistemul de distribuţie a energiei electrice au fost susţinute prin intermediul unui alt proiect cu finanţare europeană, fiind modernizate şi integrate în sistem SCADA un număr de 26 de staţii de transformare a energiei din judeţele Iaşi, Botoşani, Bacău, Neamţ, Suceava şi Vaslui, cu o valoare totală de aproximativ 35 de milioane de lei. De asemenea, în judeţul Bacău derulăm proiectul de cercetare cu finanţare europeană “Optimizarea costurilor la colectarea datelor de la contoarele inteligente şi metode de îmbunătăţire a profitului la transportul energiei electrice”, cu o valoare totală de aprox. 270.000 lei. Proiectul vizează măsurarea fluxurilor de energie în reţeaua de distribuție a energiei electrice, iar datele rezultate vor conduce la detectarea pierderilor din reţea şi prioritizarea investițiilor“, sustin sefii Delgaz Grid.
In ultimii 12 ani, Grupul E.ON a investit în România peste 1,5 miliarde de euro, preponderent pentru reabilitarea şi modernizarea sistemelor de distribuţie. Delgaz Grid (companie a Grupului E.ON) operează, în prezent, o reţea de distribuţie a gazelor naturale în lungime de peste 21.650 km, respectiv o reţea de distribuţie a energiei electrice de peste 81.500 de kilometri şi desfăşoară activităţi în 20 de judeţe situate în jumătatea de Nord a ţării, având circa 3,1 milioane de clienţi.
Marius GAVRILESCU