Local

Delgaz Grid finalizează două proiecte de investiţii în valoare de peste 2,6 milioane de lei în zona metropolitană Iaşi

By Redacția

March 20, 2019

Lucrările realizate cresc atât capacitatea de racordare de noi consumatori din zona metropolitană, cât şi calitatea serviciului de distribuţie.

A doua etapă a investiţiilor pentru dezvoltarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice din zona metropolitană a municipiului Iaşi urmează a fi recepţionată. Au fost realizaţi aproximativ 6 km de reţea subterană de medie tensiune între staţia de transformare a energiei Galata, din municipiul Iaşi şi loc. Miroslava. În acelaşi timp, în staţia de transformare au fost montate echipamente noi, integrate în sistem SCADA, ce permit comanda şi controlul instalaţiilor de la distanţă.

Totodată, se află în execuţie o a treia etapă a investiţiilor, în valoare de circa 2 milioane de lei, ce presupune montarea unei reţele subterane de medie tensiune în lungime de aproximativ 7,5 km între staţia de transformare Galata şi loc Ciurea, precum şi echipamente integrate în sistem SCADA.

Prima etapă a investiţiilor, în valoare de peste 4 milioane de lei, a fost finalizată şi pusă în funcţiune în luna septembrie a anului trecut. În cadrul acestei etape a fost montată o reţea subterană de medie tensiune de peste 10 km, precum şi echipamente noi, integrate în sistem SCADA.

Specialiştii Delgaz Grid analizează şi alte lucrări pentru întărirea şi dezvoltarea sistemului de distribuţie a energiei electrice din zona metropolitană Iaşi în cadrul programului  demarat anul trecut, ce prevede investiţii de peste 10 milioane de lei. Prin realizarea acestor lucrări va creşte semnificativ capacitatea de racordare a noilor consumatori,  calitatea serviciului de distribuţie în zonele vizate, îmbunătăţind siguranţa în alimentarea clienţilor.

Marius GAVRILESCU