Politic

Degradarea discursului public din emisiunile TVR sub conducerea Doinei Gradea

By Redacția

July 18, 2019

Liviu Brătescu, membru al Consiliului de Administrație a TVR și președintele Comisiei Naționale de Cultură, Culte și Minorități a Partidului Național Liberal, ia atitudine față de politica editorială dusă de Doina Gradea, Președinte-Director General al TVR.

Televiziunea publică a reușit să se facă remarcată iar prin o scăpare de natură editorială. Aceasta după ce o serie de scandaluri au început să îi afecteze imaginea, legate în special de politica editorială dusă de doamna Doina Gradea, Președinte-Director General. Se pare că TVR, cu motto-ul „televiziunea care și-a luat ca partener publicul”, trece printr-o criză continuă. Scandalul pornește de astă dată de la emisiunea „Viața satului”, considerată un punct de reper în activitatea TVR.

 „Competență, profesionalism, integritate – acestea sunt standardele la care se raportează un jurnalist. Nu este însă cazul TVR sub conducerea Doinei Gradea. Televiziunea publică, în loc să servească interesul general, a devenit o tribună la care oricine din mediul potrivit are acces pentru a-și lansa tribulațiile în agora. Prin prezența și discursul domnului viticultor, vedem care este nivelul actual al acestei emisiuni”, comentează Liviu Brătescu, membru în CA al TVR.

 Este vorba despre declarațiile făcute în cadrul ultimei ediții ale emisiunii „Viața satului” de către patronul unei crame din Constanța, privind selecția de personal. Acesta a afirmat că vinul se face numai de către fecioare, chiar declarând că deține un dosar cu certificate de virginitate a angajatelor sale. De remarcat este că moderatorul nu a intervenit nicicum în momentul acestei afirmații, la fel cum nici la montaj nu s-a sesizat nimeni.

 „O asemenea raportare la angajați și reificarea femeilor nu pot fi tolerate și nu au ce căuta pe micile ecrane, cu atât mai puțin pe canalul public de televiziune! Misiunea TVR este de a promova interesele întregului spectru al societății. Însă este a doua oară când această emisiune arată că servește orice și pe oricine, numai interesul public nu! După derapajul politic dovedit în timpul campaniei electorale, asistăm acum increduli la derapaje editoriale de neconceput. De aceea doi dintre colegii mei din CA au solicitat deja demararea unei anchete interne, solicitare căreia mă raliez întru totul”, punctează Liviu Brătescu, președintele Comisiei de Cultură a PNL.

 Amintim că, în mai a.c., tot emisiunea „Viața satului” a provocat un scandal în momentul în care, în plină campanie electorală, au fost invitați Liviu Dragnea, pe atunci conducător al PSD, și Petre Daea, ministrul Agriculturii. Această încălcare a regulilor electorale nu a fost sancționată, deși Liviu Brătescu a solicitat în mod oficial o analiză a incidentului.

 „Să speri ca cineva să își asume responsabilitatea în această structură deformată sub conducerea Doinei Gradea e ca și cum ai spera ca PSD să recunoască dezastrul produs în domeniul culturii. Doamna Gradea a transmis o informare cum că domnia sa va ajunge la adevăr și va răsturna sistemul. Este însă prea puțin, mai ales că vorbim despre un sistem întreținut chiar de ea! Am ajuns poate la cel mai scăzut nivel al televiziunii publice! Degradarea discursului public din emisiunile TVR sub conducerea doamnei Gradea trebuie să înceteze!”, subliniază liberalul Liviu Brătescu.

Marius GAVRILESCU