In anul 2011, sistemul centralizat de termoficare al orasului era in colaps. In acel moment, Consiliul Local a luat o decizie responsabila pentru viitorului orasului: aceea de a salva termoficarea centralizata in interesul iesenilor.
“Dupa cativa ani dificili, in care am lucrat permanent alaturi de partenerii nostri de la Veolia pentru a eficientiza functionarea termoficarii si a furniza cetatenilor orasului servicii de calitate la un pret corect, iata ca a venit momentul indeplinirii unui angajament asumat impreuna inca din 2012, atunci cand am semnat contractul de concesiune: acela de a scadea tariful energiei termice. Cresterea randamentului centralelor de productie, scaderea pierderilor pe retele si cresterea numarului de clienti: acestea sunt cele trei elemente ce au facut posibila scaderea tarifului”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Potrivit propunerii edilului, institutiile publice si agentii economici vor plati cu circa 11 lei/Gcal cu TVA mai puțin pentru apa caldă și caldura pe care le consumă, iar populatia va plăti cu 20 de lei/Gcal cu TVA mai puțin față de tariful care a intrat în vigoare în luna decembrie 2011. In ce priveste subventiile, acestea vor ramane inghetate la pragul de 10 milioane de lei.
“Este pentru prima oara de la Revolutie, si cred ca este pentru prima oara in istoria Romaniei, cand o autoritate publica reuseste sa scada gigacaloria furnizata populatiei si agentilor economici. Este o scadere care vine pe fondul cresterii pretului la combustibil, precum si pe structura noului salariu pe economie şi altor alocari bugetare care vizeaza cresterile salariale. Suntem singurul oras din Romania in care se ieftineste gigacaloria sis per sa devenim un exemplu pentru ceea ce insemana producerea de energie temrica in sistem centralizat”, a spus edilul.
Investitiile realizate recent, in valoare de peste 49 milioane de euro (de Primarie, cu fonduri proprii, europene si guvernamentale, dar si de operator, in cadrul contractului de concesiune) vor continua si in urmatorii ani.
“Obiectivul nostru este sa aratam in continuare că alimentarea cu energie termică în sistem centralizat ofera eficiență energetică, economii de costuri, confort, siguranță în funcționare și protecție a mediului înconjurător. Este responsabilitatea Primariei si a Consiliului Local sa implementeze solutii pentru ca iesenii sa traiasca intr-un oras in care sa respire aer curat si in care sa fie alimentati cu apa calda si caldura prin instalatii ce protejeaza mediul si nu le pun in pericol siguranta sau sanatatea. Iar sistemul centralizat de termoficare este o astfel de solutie”, a spus Mihai Chirica.
In urmatorii ani, va fi continuat proiectul european pentru inlocuirea de retele si se va extinde termoficarea in alte cartiere ale orasului, precum Bucium si Copou, cu ajutorul unor investitii totale de peste 36 de milioane de euro din fonduri europene, guvernamentale, ale Primariei si, bineinteles, ale Veolia.
“Suntem convinsi ca vom avea noi scaderi de tarif care sa faca termoficarea centralizata si mai eficienta si mai competitiva, pentru dezvoltarea durabila a comunitatii noastre”, a concluzionat edilul.
Detaliere investitii in sistemul centralizat de termoficare:
Investitii realizate in perioada 2012-2016:
* Veolia = 6,5 MEuro (peste obligatia asumata prin contractul de concesiune): eficientizare si fiabilizare centrale de productie, inlocuire retele primare si secundare, racordarea de cladiri mari, rebransarea de apartamente cu solutia contorizarii individuale
* Primaria Municipiului Iasi (fonduri europene, guvernamentale si proprii) = 42,5 MEuro: eliminare noxe la CET Holboca, reabilitare si eficientizare pe parte de mediu CAF1 si CAF3 la CET Tudor, inlocuire tronsoane magistrala 2, reabilitare pompe retea primara
Investitii avute in vedere in perioada 2017-2019:
* Veolia = 12 MEuro (cu mult peste angajamentul din contractul de delegare): motoare de cogenerare de inalta eficienta la CET Tudor, inlocuire si reabilitare retele primare si secundare, racordarea de cladiri mari, rebransarea de apartamente cu solutia contorizarii individuale
* Primaria Municipiului Iasi (fonduri europene, guvernamentale si proprii) = 24,5 MEuro: reabilitare izolatie magistrala de legatura dintre CET Holboca si CET Tudor, inlocuire retele primare si secundare, extindere sistem centralizat in Bucium si Copou.
Radu SEICARU