Național

Debut nefast al anului pentru Delgaz Grid: două persoane au murit și alte șase au fost grav afectate în urma intoxicațiilor cu CO

By Redacția

January 17, 2020

Tragediile s-au produs din cauza coșurilor de fum înfundate, a defecțiunilor de la sobe sau a unor neetanșeități la centralele termice care funcționează cu gaz. N umărul persoanelor care și-au pierdut viața asfixiate cu monoxid de carbon s-a dublat anul trecut, fiind înregistrate 24 de decese față de 12 în 2018;

Tânărul de 36 de ani venise în țară pentru a-și îngropa fratele. Ajuns acasă după înmormântare, epuizat, s-a culcat chiar în camera acestuia. Nu avea de unde să știe că soba de teracotă din încăpere avea fisuri mari. Asta avea să îi fie fatal. Monoxidul de carbon rezultat în urma arderii gazului s-a acumulat în încăpere. A murit în somn, asfixiat. Se întâmpla în urmă cu câteva zile într-o localitate din județul Caraș-Severin.

Este unul din cazurile tragice de intoxicații cu monoxid de carbon înregistrate în primele două săptămâni ale acestui an în județele Sibiu, Mureș, Maramureș și Caraș-Severin. În urma evenimentelor, două persoane și-au pierdut viața și alte șase au fost grav afectate.

În aceste cazuri, acumularea în încăperi a monoxidului de carbon s-a produs din cauza defecțiunilor la sobe, a unor racorduri neetanșe de evacuare a gazelor arse la centrala termică sau urmare a unor coșuri de fum înfundate.

Este foarte trist că astfel de drame continuă să se întâmple, deși pot fi ușor prevenite. Ține de fiecare dintre noi să ne verificăm sobele, centralele sau coșurile de fum, cu ajutorul specialiștilor, cu precădere înainte de începerea sezonului rece”, spune Radu Petre, directorul general adjunct al Delgaz Grid.

 Monoxidul de carbon nu are culoare și miros, ceea ce îl face foarte greu de depistat, însă există câteva simptome care trebuie să ne pună în alertă, atunci când acesta s-a acumulat în încăpere, devenind periculos pentru sănătatea noastră. Simptomele intoxicaţiei depind de concentrația monoxidului de carbon şi de durata expunerii și se manifestă prin greaţă, ameţeli şi dureri de cap. De aceea, trebuie să scoatem victimele la aer curat, să aerisim încăperile şi să contactăm serviciul medical de urgenţă.

În decursul anului trecut, în cele 20 de județe din jumătatea de Nord a țării  în care compania noastră activează, s-au produs 26 de intoxicații cu monoxid de carbon, cu 3 mai puține decât în anul 2018. Însă, din păcate, în 2019 numărul persoanelor care au murit prin asfixiere a crescut față de anul precedent. Dacă în 2018 au fost înregistrate 12 decese din cauza intoxicației cu monoxid de carbon, anul trecut au fost raportate 24 de decese. Totodată, alte zeci de persoane au avut de suferit, fiind înregistrate 24 de cazuri în 2019 față de 43 în 2018.

Prevenirea intoxicațiilor cu monoxid de carbon pornește de la verificarea periodică a sistemelor de evacuare a gazelor arse.

Marius GAVRILESCU