După ce şi-a croit un drum în viaţă depăşind condiţia unei tinereţi presărate cu greutăţi, Gabriel Surdu îşi deschide deseori sufletul către cei aflaţi în nevoie, ajutându-i cu discreţia cuvenită. De aceea, vorbeşte foarte rar despre sprijinul pe care-l acordă semenilor pentru care fiecare clipă a zilei este întunecată de nefericire. „Atâta timp cât poţi să ajuţi, trebuie să te gândeşti că unii oameni au avut neşansa sau nenorocul în viaţă de a se naşte într-o zonă săracă sau pe parcursul vieţii nu s-au bucurat de multe clipe fericite. Împreună cu familia am căutat cazuri care, într-adevăr, meritau ajutor. Nu pot spune că filantropia este o tradiţie în familia Surdu, ci doar că sunt lucruri pe care trebuie să le faci. Nu facem gesturi caritabile numai de Paşti şi de Crăciun, ci în tot timpul anului, pentru că oricând există probleme ale oamenilor care te impresionează, care îţi fac sufletul să vibreze. Şi atunci, te implici cu cât poţi, cu cât crezi că mişti măcar un pic starea de suferinţă sau de nevoie pe care o are cineva la un moment dat”, mărturiseşte Gabriel Surdu.
O şansă pentru copiii cu ochii în lacrimi
Încercând să-şi aline tristeţea amintirii unei copilării marcate de lipsuri, Gabriel Surdu le oferă un ajutor creştin celor care, aflaţi la vârsta primilor paşi în viaţă, au nevoie de susţinerea oamenilor de bine. „Am un copil pe care îl menţin în şcoală, la Proruralis, cu o bursă de 700 de euro pe an. M-am gândit întotdeauna la copiii care nu au posibilităţi şi m-am gândit la tatăl meu care a plecat dintr-o comună, din Grajduri, şi care a făcut seminarul la Huşi, ajutat în mare de comunitate pentru a-şi termina aceste studii. La Domniţa a mai fost o problemă cu o fetiţă care avea picioarele rupte şi nu putea să meargă. Ne-am implicat, fetiţa a reuşit să fie operată, iar acum merge. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca fetiţa să poată să mergă. Acum vreau să o caut să văd ce şcoală vrea să urmeze, ca să facem binele până la capăt”, oferă Gabriel Surdu doar două exemple din multele cauze umanitare pe care le susţine fără rezerve.
Solidaritatea, fundamentul unei comunităţi
Pe de altă parte, viceprimarul Iaşului este de părere că unitatea unei comunităţi, gradul ei de solidaritate, sunt definite de implicarea membrilor săi în protecţia socială a celor nevoiaşi, prin contribuţii aduse la nivel individual, de familie. În esenţă, Gabriel Surdu este de părere că scoaterea din anonimat a unui sprijin oferit aproapelui aflat în suferinţă ar putea fi justificată doar prin puterea exemplului care îi poate determina pe cei din jur să facă la fel. „În cursul zilei de sâmbătă, 23 aprilie, ne vom ocupa de un salariat al Terramold caruia i-a murit soţia si a ramas sa-si creasca singur cei trei copii. I-am cumpărat tot ce îi trebuie în casă, de la maşină de spălat şi frigider pentru a-l ajuta. Astea sunt lucruri de care nu prea imi place să vorbesc. Dacă un om are convingerea că poate ajuta şi are cu ce, va face un gest umanitar oricând”, concluzionează viceprimarul Iaşului.
