Potrivit tradiţiei, în această zi oricine poate îmbrăţişa chiar şi persoane necunoscute. Ziua Îmbrăţişărilor este marcată în data de 21 ianuarie pentru că studiile arată că aceasta este una dintre cele mai deprimante perioade ale anului. Psihologii susţin că oamenii au nevoie de îmbrăţişări pentru că acestea exprimă afecţiune, siguranţă şi confort sufletesc. Mai mult, studiile arată că îmbrăţişările sunt benefice pentru sănătate. Ele ajută la întărirea imunităţii şi contribuie la scăderea riscului apariţiei bolilor de inimă.
Sărbătoarea, instituită în anul 1986 de pastorul Kevin Zaborney din statul american Michigan, a fost plasată în perioada dintre Crăciun şi Sfântul Valentin, Ziua Îndrăgostiţilor, când oamenii tind să-şi piardă buna stare de spirit şi de aceea această Zi Naţională a Îmbrăţişărilor încuraja familiile, prietenii sau chiar necunoscuţii să nu se simtă stingheriţi să-şi arate sentimentele în pulbic şi să se îmbrăţişeze.
În scurt timp, sărbătoarea a devenit populară nu doar între americani şi s-a răspândit în multe ţări din lume. Şi de ce n-ar fi populară, pentru că beneficiile acestui simplu gest au fost mereu dovedite.
O îmbrăţişare aduce chiar sănătate, îmbunătăţeşte relaţiile şi înlătură tensiunile, şterge graniţele materiale şi atinge sufletele, dă energie şi un sentiment de siguranţă.
Studiile au arătat cum contactul uman este esenţial pentru dezvoltarea sănătoasă socială, fizică şi psihică şi s-a dovedit ştiinţific că îmbrăţişările schimbă metabolismul şi întăresc sistemului imunitar, fiind un medicament universal. O îmbrăţişare de doar 20 de secunde acţionează ca un bun tonic, creşte nivelul oxytocinei, hormonul dragostei care este răspunzător de starea de bine şi scade nivelul cortizolului, hormonul stresului.
Copiii care sunt ţinuţi în braţe sau îmbrăţişaţi plâng mai puţin şi sunt mai liniştiţi pentru că se simt în siguranţă, iau în greutate mai repede şi devin mai sociabili când sunt mari, decât cei care sunt neglijaţi.
Adulţilor îmbrăţişarea le ameliorează depresia, le scade stresul, le reduce tensiunea arterială şi le protejează inima. O îmbrăţişare afectuoasă le dă încredere şi speranţă, îi face să gândească pozitiv, să se simtă mai tineri, mai veseli şi mai încrezători. Aşadar, îmbrăţişaţi-vă, pentru a fi mai sănătoşi şi optimişti !