Cunoscut medic de la Spitalul Arcadia, acuzat de incompatibilitate de inspectorii de integritate

0
115

Agenția Națională de Integritate (ANI) a precizat miercuri că a constatat starea de incompatibilitate în cazul a trei funcționari publici și a unei persoane cu funcție de conducere din sistemul medical.Inspectorii de integritate l-au acuzat pe Igor Nedelciuc, şef de laborator în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare (IBCV) „Prof. Dr. I.M. Georgescu Iași” din Iași, precum si medic cardiolog la Spitalul Arcadia, de incompatibilitate.

“În perioada 25 noiembrie 2016 – 27 decembrie 2017, acesta a exercitat simultan funcția de șef de laborator în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Prof. Dr. I.M. Georgescu Iași și pe cea de administrator în cadrul unei societăți comerciale, încălcând astfel dispozițiile legale“, au declarat miercuri inspectorii de integritate.

Potrivit celor de la ANI, persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. De asemenea, persoanele în cauză au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here