Meteorologii au publicat prognoza pentru următoarele trei luni, mai precis pentru perioada decembrie – februarie. Probabil, la acest moment, de maxim interes sunt estimările pentru finalul lunii următoare, care înseamnă perioada Crăciunului și a Revelionului.
Potrivit ANM, în decembrie, temperatura aerului va avea valori medii lunare apropiate de normal în cea mai mare parte a țării, posibil mai ridicate, local, în sud și sud-est. Precipitațiile lunare vor fi în general peste normele climatologice, exceptând local vestul, nord-vestul și sudul țării, unde acestea vor fi apropiate de medii. Media multianuală, de aproximativ 45 l/mp, va fi depășită în aproape toate regiunile, fiind așteptate precipitații de aproximativ 60 l/mp. Cel mai frig va fi în Transilvania și Moldova, unde mediile lunare pot coborî până la -5 grade Celsius, în timp ce în Dobrogea sunt încadrate între 0 și 3 grade, iar în Banat și Crișana vor fi, de asemenea, pozitive, de până la 1-2 grade. Precipitații foarte abundente sunt așteptate în Maramureș, unde media lunară este estimată la până la 92 l/mp și în Oltenia (până la 87 l/mp).
Meteorologii anunță un început de an friguros, prognozând, pentru luna ianuarie, temperaturile medii lunare ale aerului apropiate de normalul perioadei doar în sudul, sud-estul și local în vestul teritoriului, iar în rest situate sub media climatologică. În Transilvania, o parte din Moldova și o bună parte din zona montană, mediile lunare vor coborî până la -4 grade, față de -2, mediile multianuale, în timp ce în Maramureș aceste valori sunt estimate la -6 grade Celsius. În ceea ce privește precipitațiile, cantitățile totale vor fi apropiate de norme local în est și sud-est și se vor situa, în general, peste media climatologică în restul țării.
Ultima lună de iarnă calendaristică, februarie, nu pare în schimb să iasă din tiparele meteorologice, cel puțin așa cum indică prognoza, la acest moment. Valorile medii lunare ale temperaturii aerului vor fi apropiate de normal în cea mai mare parte a țării. Doar cantitățile totale de precipitații vor avea o tendință spre excedent în vestul și centrul țării, iar în celelalte regiuni vor fi apropiate de normele climatologice. (R.S.)