Național

Cum se modifică mersul trenurilor, odată cu trecerea la ora de iarnă

By Redacția

October 23, 2015

CFR Călători informează că, începând de duminică – 25 octombrie 2015, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei orientale (ora oficială de iarnă), astfel că ora 4.00 va deveni ora 3.00. Trecerea la ora de iarnă nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia trenurilor urmând a se efectua conform orarelor prevăzute în mersul trenurilor. În noaptea de 24 / 25 octombrie, trenurile de călători vor pleca din gările în care se formează conform orei de vară, până la ora 4.00, care devine ora 3.00. Trenurile care au ora de plecare din gările în care se formează după ora 4.00 vor pleca la orele stabilite în mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de iarnă. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din mersul trenurilor, conform noii ore. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora de iarnă se face în aceeaşi zi de duminică, 25 octombrie 2015, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina, trenurile vor circula după orarul din mersul de tren în vigoare. Informaţii legate de mersul trenurilor – orar, tarife, oferte, etc. sunt disponibile pe site-ul www.cfrcalatori.ro., în staţiile şi la agenţiile de voiaj CFR.