Toată India „vuieşte”: la megapetrecerea dată recent de Salman Khan, care a împlinit rotunda vârstă de 50 de ani, frumoasa ieseanca a fost în centrul atenţiei. Motivul? Celebrul actor i-a dat cu mâna lui să guste din tortul aniversar, gest pe care l-a făcut doar pentru părinţii şi surorile lui.
”Este un semn clar că Iulia face deja parte din familia lui”, scriu jurnaliştii de la bolliwoodlife.com, care au prezentat şi un filmuleţ de la petrecerea care a avut loc pe domeniul lui Salman Khan.
În filmuleţ se vede clar că frumoasa româncă este deja de-a casei: face fotografii cu telefonul mobil, se îmbrăţişează cu surorile actorului, râde şi vorbeşte cu invitaţii.