Cum decurge o ora de engleza la o scoala din Vaslui, cu o profesoara care abia leaga doua fraze. “Hello… Kitty!”

0
100

La tara, catedrele sunt ocupate in mare parte de invatatori si dascali plictisiti sau fara pic de vocatie.

Platiti pentru ce nu stiu sa faca. Din cauza lor, zeci de mii de copii au abandonat in ultimii ani scoala. Cei mai multi, in mediul rural.

La Hreasca, in Vaslui, elevii din clasele I – IV fac engleza cu o profesoara care are probleme sa pronunte literele alfabetului in aceasta limba. Abia leaga doua fraze, iar de conversatii cu copiii nu se pune problema.

 

Totusi, inspectorii de la judet spun ca situatia este, de fapt, fericita. Un dascal calificat, cu examenele luate si diploma, ocupa o catedra. Iar materia este bifata conform programei. Nu conteaza ca, in realitate, elevii nu invata mai nimic.

profesoara engleza

Scoala din Hreasca are o programa simpla. Materie de clasele 1-4, sport si engleza. Predata de profesoara Diana Patriche.

Reporter: Sunteti profesoara de engleza sau invatatoarea?

Profesoara: Profesor de engleza si am ore de limba romana la Mireni, la alta scoala.

Reporter: Cati ani aveti?

Profesoara: 30. Vin aici de doi ani.

Reporter: Ce va face sa veniti pana aici?

Profesoara: Ce sa ne faca. In primul si in primul rand nu sunt ore si de asta sunt impartite, sunt foarte putine ore, sunt multi profesori si catedra mea asa e impartita anul asta, am 13 ore de limba romana la Mireni si 4 ore aici, asa am luat-o de la inspectorat.

Gesturile copiilor tradeaza insa ceea ce se petrece in timpul orelor in care ar trebui sa invete limba lui Shakespeare. Sunt cu manualul de romana pe banca. Iar cand incepe lectia, intelegem de ce.

Discutie profesoara – copii:

– Profesoara: Cum spunem “buna ziua”? sau “buna dimineata”? Cum va spun eu? Good morning children si voi cum imi raspundeti? Good morning teacher sau “hello”…

– Copiii: Kitty

– Profesoara: Hello kitty? Nu-i Hello Kitty.

– Reporter, catre o fata: Tu stii sa spui?

Fata da din cap ca nu.

scoala Vaslui

Dincolo de ridicolul situatiei, tanara care pretinde ca este profesor de engleza primeste un salariu lunar pentru ceea ce nu stie sa faca. Are diplome, a trecut examenele, iar in prezent legea nu permite inlaturarea ei de la catedra. Cei care ar putea lua o decizie in privinta Dianei Patriche se dau de negasit.

61688933

Directorul scolii comunale, de care apartine si institutia de invatamant din Hreasca, si-a luat talpasita cand a aflat ca trebuie sa raspunda la cateva intrebari. In cele din urma, echipa ProTV a gasit-o pe Valerica Teletin acasa, in orasul Barlad.

“Parintii nu mi-au spus de faptul ca doamna profesoara nu face orele sau ca nu stie alfabetul”, spune Valerica Teletin.

Urcam treptele ierarhice si aflam de la Inspectoratul Scolar Judetean ca, de fapt, situatia de la Hreasca este una fericita.

Cineva ocupa o catedra in mediul rural! Si in plus Diana Patriche este un profesor calificat nu face parte dintre cele 5.000 de cadre didactice necalificate din Romania.

Gabriela Placinta, inspector scolar general, ISJ Vaslui: “Nu s-a putut face altfel incadrarea si a fost obligata sa-si completeze norma didactica cu aceste ore, dar nu este o scuza pentru ca si un absolvent de liceu poate sa puna mana pe carti de engleza incepatori si poate sa ajunga foarte repede la nivelul acela de a preda la niste copii din mediul rural. Avem posture vacante pe care trebuie sa le ocupam cu cineva, nu putem sa excludem disciplinele de invatament pentru ca nu avem cadre didactice”.

Sandie Blanchet reprezinta interesele UNICEF in Romania. Are o sora dascal, in Franta, si vede lururile asa cum ar trebui sa fie: “Cei mai buni profesori probabil se vor duce in alta parte, cine vrea sa fie platit cu 200 de euro ca sa lucreze intr-un satuc . Dar nu este vorba doar de salariu, este vorba de recunoastere. In societatea in care profesorul este foarte apreciat si respectat, asta e o mare motivatie pentru ca la sfarsitul zilei, cand elevul sau parintele vine la tine si iti spune “tu faci diferenta in viata copilului meu” asta este incredibil, sora mea este profesoara in Franta si imi spune, bineinteles e o profesoara foarte buna, imi spune ca elevii vin si spun “multumesc foarte mut” si parinti vin si spun “nu va vine sa credeti cat de mult s-a schimbat copilul meu”. Pentru asta lupta. Profesorii nu sunt bine platiti insa mobilul este recunoasterea ca pot face diferenta in viata acestor copii si datorita mie cativa copii traiesc mai bine.”

In scolile romanesti au ramas si dascali model. Cei mai multi predau la oras. In timp ce la tara, acolo unde invata jumatate din elevii nostri, ajung sa predea dascali fara vocatie. Si din cauza lor zeci de mii de copiii renunta in fiecare an sa mearga la cursuri. Tineri fara viitor, condamnati la o viata mizera. (sursa PRO TV)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here