Strada teatrelor de vară, a cinematografelor, a atelierelor fotografice (cinci în numai câteva sute de metri), a magazinelor muzicale (trei prin 1926) a uimit târgoveţii prin anii ’30 ai secolului trecut cu o noutate a tehnicii acelor vremi – radioul. Cutiile cântătoare, meşterite să prindă muzica din „cer” prin nişte sârme numite antene, au poposit în vitrinele a vreo trei mari magazine specializate în articole tehnice, electrice şi radio: Magazinul General ce era la nr. 35, Radio-electrice de la nr. 40 şi La Sportul Modern de la nr. 26. Pe lângă acestea, radiourile zbârnâiau şi în alte magazine mai mici, oploşite prin pasajele curţilor interioare. Lăpuşneanu era şi cuibul radiofoniei. Alături de patefoane, gramofoane şi chiar minifoane, gramofoane de buzunar, a apărut şi un nou neam de cutioare, ivite parcă din altă lume: Supradine, Tetradine, Superhetrodine purtând numele firmelor Philips, Standard, Telefunken, Volvo. Erau cu acumulatoare, baterii, cu lightantene – antene legate la priza electrică printr-un mic condensator sau antene cadre – singurele care păreau mai pământene căci semănau cu vârtelniţele bunicilor. Radioul Gloria Lumophone era, la începutul anilor 1930, noua vedetă a magazinelor de pe Lăpuşneanu. Noua aparatură a stârnit curiozitatea ieşenilor ce se plimbau pe Lăpuşneanu, iar negustorii se întreceau în reclame, publicate în ziare sau pe pancarte la magazin pentru a-i convinge să ia o cutie cântătoare acasă. Glăsuiau reclamele: „În 3 minute, Europa întreaga în vorbitor prin Lumophon”, un cufăraş rotunjit la capete. Avea 4 butonaşe şi o crăpătură triunghiulară prin care se iţeau posturile scrise pe un disc rotitor. „Nu cumpăraţi la întâmplare ci alegeţi de-a dreptul un electro-dynamic Voce de Aur”, spunea reclama pentru o cutie verticală având vârful asemănător căciulii turnului de la Sfântul Spiridon… „Numai la magazinul Phoenix, din Lăpuşneanu găsiţi aparate Blaupunkt, Marconi, Orion, Columbia cât şi plăcile de patefon Odeon şi His Master`s Voice”, era o altă reclamă ce a apărut la Iaşi prin 1937. În 1941, a existat promisiunea: „Aparatul de radio Braun, portabil, cu lămpi metalice vă aduce la picioare întreaga lume”. Era vorba de o valijoară nemţească, lungă de vreo 30 de centimetri şi înaltă de vreo 20 de centimetri, înzestrată cu o baterie anodică, de 90 de volţi şi alta pentru filament de 1,25 volţi. Putea cânta oriunde pe masă, pe stradă, în tramvai. Într-un cuvânt, era o adevărată minune germană a anilor ’40. Mai târziu au apărut şi radiourile autohtone de la Fabrica Electronica (1965) şi de la Tehnoton Iaşi, radioul de buzunar Cora. (Ion MITICAN)