Incepând de ieri, 3 august 2020, au fost rechemați din concediu la locul de muncă 14 șoferi pentru a se putea asigura planificarea de 94 de autobuze pe tot parcursul zilei. De asemenea, numărul de tramvaie a fost suplimentat cu cinci unități, pe traseele 6, 9 și 11, ajungându-se la un total de 45 de tramvaie. Totodată, a fost suplimentat cu un autobuz numărul unităților de pe traseul 28.
Pentru deblocarea a două autobuze s-a decis desființarea temporară a traseului 49 și înlocuirea autobuzelor de pe traseul 48 cu microbuze. Astfel, de luni până vineri, pe traseul 48 vor circula două microbuze la un interval de 15 minute. În zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile religioase traseul va fi deservit de un autobuz și un microbuz, cu intervalul de urmărire de 15 minute, mijloacele de transport în comun urmând a circula numai între Târgu Cucu și rond Ciric.
Pe 31 iulie 2020 Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași a decis, printre altele, și că rămân valabile hotărârile anterioare în ceea ce privește utilizarea transportului public. Astfel, accesul călătorilor în mijloacele de transport public este permis doar în limita locurilor pe scaune și numai cu mască de protecție. Pasagerilor li se recomandă să călătorească așezați pe scaune.
Reprezentanții CTP și ai Poliției Locale Iași vor intensifica verificarea respectării măsurilor menționate de către pasageri și conducătorii mijloacelor de transport public. În cazul nerespectării acestor măsuri vor fi sancționați atât pasagerii, cât și conducătorii mijloacelor de transport public.
Marius GAVRILESCU