Particip alături de cei prezenți aici la inaugurarea Centrului Cultural Spiritual Văratic, pentru mine un vis devenit realitate. Mă bucur foarte mult să fiţi alături de mine acum şi mărturisesc faptul că sunt convins că şi soţia mea ar fi fost fericită să fie acum alături de mine şi de noi toţi.
Poate vă întrebaţi care este justificarea acestui gest de Mecena, de a înfiinţa un Centru Cultural lângă o mănăstire. La început a fost sincera mea dorinţă de a face ceva deosebit în memoria soţiei mele, plecate de lângă mine prematur, lăsând în mine un gol imposibil de umplut, un gest care să vorbească despre ea şi după ce noi nu vom mai fi. Preaplinul unui suflet trebuie să se reverse undeva pentru a nu dispărea definitiv în marea tăcere. Datorez prietenei mele Emilia Ţuţuianu ideea de a crea un Centru Cultural la Văratic, elaborarea și coordonarea construcției acestui templu al iubirii de oameni. Acum îmi dau seama că acceptând sugestia Domniei-Sale am făcut o alegere minunată, ca în cazul tuturor ideilor pe care Emilia a avut bunătatea să mi le dea.
Acum, când acest gând al meu are o formă reală, pe care o consider extrem de reuşită, inima mea îşi găseşte împăcarea. E ceva din finalul lui Faust şi mă simt oarecum împăcat. Sunt convins că Sheila ar zâmbi cum, pentru mine, numai ea ştia să zâmbească. Mulțumesc tuturor celor care s-au dedicat acestui început şi au dat formă gândului meu de aer. Ştiu că a fost greu, că nu este uşor să integrezi pe străini într-un proiect propriu. Acum ştiu că sora mea de suflet Emilia Ţuţuianu a reușit să găsească soluţii viabile şi împreună am învins timpul. Mulţumesc maicii stareţe a Mănăstirii Văratic, Iosefina Giosanu, şi soborului de maici care au acceptat această intruziune a culturalului şi civismului laic în lumea eterată a rugăciunii. Nu în ultimul rând mulţumesc constructorilor Lucian și Ștefan Spânu, cei care efectiv au zidit, piatră pe piatră, împreună cu echipa domniilor lor, acest edificiu.
Sunt mulţumit şi pentru faptul că prin obiectivele şi activităţile propuse, echipa de management a Centrului a înţeles exact, şi fără prea multe explicaţii, ceea ce s-a dorit să se întâmple cu această clădire așa cum a fost proiectul sorei mele de suflet Emilia Țuțuianu și din consultările ulterioare. Este minunat când întâlneşti oameni care se pot înţelege şi te pot înţelege aproape doar din priviri. Şi e un lucru destul de rar, pe care l-am descoperit în această familie mai largă. Nu ştiu dacă fără donaţia mea aş fi putut găsi acest sentiment de împăcare şi de comuniune omenească pe care le-am găsit prin micul meu gest, dar sunt convins că bucuria şi starea de comuniune pe care le vor descoperi cei care vor trece pragul acestei clădiri va fi pentru noi, pentru mine şi pentru draga mea Sheilla, prilej de a zâmbi de dincolo de stele. Le doresc tuturor celor care vor călca pragul Centrului Cultural să devină mai buni, mai drepți, iubitori de frumos și de valori culturale, mai înțelepţi, mai toleranţi şi, poate, puţin mai fericiţi. Pentru că sentimentul fericirii este atât de versatil, are atâtea forme şi nuanţe! Acum, aici, între voi, toţi, mă simt şi eu puţin mai fericit decât acum câteva zile. Vă mulţumesc tuturor!
Ctitor Dianu Sfrijan
Anglia
25 iulie 2017, Mănăstirea Văratic
