Știrile zilei

Creatorul celebrului personaj Dexter vine la FILIT 2017

By Redacția

June 20, 2017

După anunțarea prezenței la Iași a doi laureați ai Premiului Nobel, Svetlana Aleksievici și Gao Xingjian, Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT prezintă noi nume de scriitori care vor lua parte la cea de a V-a ediţie, în perioada 4-8 octombrie 2017.

Pe lista invitaţilor de marcă se află Jeff Lindsay (SUA), autorul seriei de romane „Dexter”, pe care se bazează şi bine-cunoscutul serial de televiziune cu acelaşi titlu. Scriitor nonconformist, Lindsay a studiat teatru, a lucrat ca regizor și actor, dar, printre altele, și ca profesor, cântăreț, compozitor, prezentator de știri sportive, bucătar, detectiv, grădinar sau instructor de navigație. Cărțile sale au fost de opt ori pe lista de bestseller în „New York Times” și sunt  traduse în 43 de limbi din întreaga lume.

Olga Tokarczuk, scriitoare poloneză extrem de apreciată la nivel internaţional, va fi de asemenea prezentă la Iași, în cadrul unui eveniment alături de Mircea Cărtărescu. La FILIT, publicul român se va întâlni totodată cu autorii britanici Jonathan Coe și Jim Crace, precum şi cu alţi scriitori cunoscuţi, cum ar fi: Kari Braenne (Norvegia), Adriaan Van Dis (Olanda), Gyorgy Dragoman (Ungaria), Nurruddin Farah (Somalia), Vesna Goldsworthy (Serbia/ Marea Britanie), Leonora Miano (Camerun/ Franța), Immanuel Mifsud (Malta),  Katija Petrovskaja (Ucraina/ Germania). Pe parcursul săptămânilor viitoare, organizatorii vor reveni cu alte nume de invitaţi.

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT este cel mai important festival de literatură din Europa de Est, transformând orașul Iași, timp de 5 zile, în loc de întâlnire pentru sute de invitați din lumea culturală internațională: scriitori, traducători, editori, jurnaliști, manageri culturali etc. De-a lungul timpului, FILIT s-a bucurat de o largă apreciere la nivel internațional: printre numeroase alte publicaţii de prestigiu, „Frankfurter Allgemeine Zeitung” a apreciat că „un eveniment de asemenea anvergură și de o asemenea croială europeană n-a mai existat vreodată în România”.

Aida POPA