Cotnariul ameninta ca se muta la Timisoara. Directorul Deleanu, suparat ca nu mai are publicitate moca la Iasi

0
95

Compania Cotnari s-a suparat ca vacarul pe sat si a trecut la un mic santaj sentimental, in care se regasesc tot felul de bazaconii, de la …mutarea podgoriei la Timisoara, retragerea sponzorizarii echipei de fotbal cu baterii de Grasa, si pana la neparticiparea Cotnariului la editia din acest an a Sarbatorilor Iasului. Cei care gestioneaza acest brand al Iasului, anunta ca se simt ofensati de gestul primarului Mihai Chirica de a da jos bannerele cu Cotnariul, de pe peste tot unde au fost montate in municipiului Iasi, fara sa spuna niciun cuvant despre faptul ca pentru publicitate nu au mai platit taxe la Primarie de ani buni.

Prin intermediul unei scrisori deschise adresate primarului Mihai Chirica de catre directoratul Cotnari SA, se arata ca:

Compania Cotnari se simte ofensata pentru ca in data de 1 octombrie, Primarul Municipiului Iasi a hotarat ca bannerele noastre sa fie date jos din tot orasul si aruncate.

Va intrebam Domnule Primar al Municipiului Iasi, de ce nu ne-ati aruncat si anul trecut bannerele de la Cotnari inainte de alegerile locale, cand tot Dvs. erati Primar?

Suntem siguri ca niciun alt primar din Romania nu ar alunga Cotnariul din orasul sau. Prin urmare, ne vom indrepta in viitor spre Timisoara, unde cu siguranta vom gasi o conducere a Primariei interesata de colaborarea cu Cotnariul. Probabil in aceasta situatie vom renunta si la colaborarea cu CSMS Iasi.

Afirmatia Dvs. precum ca “onoarea Iasiului nu o dati pe vin”, si din acest motiv ati destituit conducerea RATP-ului Iasi nu este justificata. Amintesc faptul ca vinul de Cotnari a fost de nenumarate ori Campion Mondial la concursurile la care a participat, pe cand Municipiul Iasi, al carui primar sunteti,  nu a reusit sa ajunga nici macar in finala pentru alegerile Capitalei Europene a Culturii.

Acestea fiind spuse, consideram ca nu era deloc afectata ONOAREA orasului Iasi, prin asocierea cu vinul de Cotnari.

In final, ii anuntam pe ieseni ca din cauza situatiei aparute, Compania Cotnari nu participa anul acesta la evenimentele organizate cu prilejul Sarbatorilor Iasiului”.

In replica, tot printr-o scrisoare deschisa, edilul sustine ca afirmatiile celor de la Cotnari nu au facut altceva decat sa aduca atingere atat imaginii sale, cat si administrației locale și chiar comunitătii ieșene, drept pentru care a tinut sa faca urmatoarele precizari:

În cursul serii de vineri, 30 septembrie, spre sâmbătă, 1 octombrie, câțiva angajați ai Companiei de Transport Public (RATP), fără a verfica dacă acest demers este fundamentat din punct de vedere legal, au montat în oraș o serie de bannere publicitare ale companiei Cotnari SA. Acest lucru s-a făcut fără ca amplasarea materialelor respective să fie avizată de Biroul de Reglementare a Publicității Exterioare din cadrul Primăriei, iar, apoi, de către conducerea municipalității, ci doar în baza unei înțelegeri dintre anumiți angajați ai Companiei de Transport Public și, respectiv, ai companiei Cotnari. Menționez că, în urma acestei abateri, care poate fi generată doar de neglijență, persoanele responsabile din cadrul Companiei de Transport Public au fost destituite.

Subliniez că nu numele companiei care a apelat la această formă de publicitate mi s-a părut inacceptabil, ci doar faptul că procedura de amplasare a bannerelor a fost pur și simplu ilegală. Un element supărător a fost acela că unul dintre bannerele companiei a fost montat chiar în fața Palatului Culturii, afectând integritatea estetică a monumentului-simbol al orașului nostru.

Orice companie serioasă, de la Cotnari la Microsoft, poate apela la mijloacele de publicitate exterioară, dar numai cu respectarea legii! Apoi, după redeschiderea pentru public a Palatului Culturii, și alte companii și-au făcut publicitate în vecinătatea acestuia, însă numai cu respectarea legii și fără să afecteze imaginea monumentului-simbol al Iașului.

În altă ordine de idei, în «scrisoarea deschisă», dl Deleanu face trimitere la o discuție privată pe care am purtat-o cu Domnia Sa și în care nu i-am cerut nimic altceva decât ca orice acțiune pe care Cotnari SA o întreprinde în beneficiul comunității sau al ei proprii să respecte prevederile legale. Îi mulțumesc și pe această cale dlui Deleanu și întregii companii Cotnari SA pentru contribuțiile la economia județului Iași, dar, în același timp, îi transmit public că, din punctul meu de vedere, parteneriatul dintre mine, ca primar al Iașului, Primăria Municipiului Iași și Cotnari SA nu poate fi clădit decât pe legalitate și respect reciproc!

De altfel, tocmai în virtutea acestui respect pe care îl am față de unul dintre brandurile județului nostru, am acceptat ca Raliul Iașului să poarte numele «Cotnari» («Cotnari Rally»), cu toate că suportul financiar major a fost al Primăriei Munciipiului Iași. Din același motiv, în iarna anului trecut, în cadrul unui eveniment organizat de Star of Hope, am acceptat ca, într-o prezentare făcută pentru Ambasadorul Suediei, brandul numărul 1 al Iașului să fie considerat tot Cotnari.

Acestea fiind spuse, aș vrea să mă adresez direct Președintelui Directoratului Cotnari SA. Dle Deleanu, pot înțelege orgoliul, pot înțelege cumva și anumite practici anterioare mandatului meu, dar cred că și Dumneavoastră înțelegeți că respectarea legii este o necesitate absolută! De aceea, iau «scrisoarea» Dumneavoastră drept o reacție nervoasă, de moment, care nu poate compromite relația dintre două instituții atât de importante, ca Primăria și compania Cotnari, și care nu trebuie să afecteze nici imaginea unor podgorii existente încă din vremea lui Ștefan cel Mare și care au cunoscut un nou început după privatizare.

În ceea ce privește afirmațiile legate de CSMS Iași și de Sărbătorile Iașului, nu vreau să le consider drept o formă de amenințare sau chiar șantaj. Vă reamintesc că atât clubul, cât și Sărbătorile nu sunt ale mele, ci ale orașului nostru, și sunt convis că și Dumneavoastră, ca și mine, respectați cu adevărat valorile Iașului. Tocmai pentru că sunt sigur că acest respect ne unește, vă adresez invitația de a participa, și în acest an, la Seara Valorilor din cadrul celei de-a XXV-a ediții a Sărbătorilor Iașului!”.

Radu SEICARU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here