Liderul grupului consilierilor județeni PNL Iași, Costel Dolachi, este noul subprefect al județului Iași.
Costel Dolachi este licențiat în Studii Economice și a absolvit studiile de master în domeniul Managementului. În perioada 2004 – 2016, acesta a acumulat o experiență consistentă în domeniul privat activând ca economist și director economic, dobândind experiență în accesarea fondurilor europene. În perioada 2016 – 2023 a activat în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale unde a ocupat funcții de expert, director Centru Regional și director Oficiu Județean.
“Mă onorează și mă responsabilizează susținerea colegilor mei din PNL Iași pentru ocuparea poziției de subprefect și voi urmări să-mi îndeplinesc cu bună-credință atribuțiile acestui mandat. Prin natura profesiei și prin faptul că am fost în ultimii ani consilier județean, am ajuns să cunosc foarte bine proiectele, provocările și oportunitățile pe care le are județul, iar această funcție publică va fi ocazia de a adresa cu onestitate și transparență toate aceste aspecte esențiale pentru dezvoltarea Iașului. Vreau să îi mulțumesc, în numele tuturor colegilor mei, domnului Marian Grigoraș, pentru tot ceea ce a făcut pentru județul Iași și pentru sprijinul permanent acordat tuturor celor care au apelat la expertiza dumnealui. În misiunea mea îmi propun să continui buna tradiție a colaborării cu cetățenii, instituțiile publice, ONG-urile și mediul privat pentru că Instituția Prefectului județului Iași trebuie să rămână un loc al dialogului al sprijinului reciproc și un model al deschiderii către soluții. Biroul meu va avea ușa deschisă pentru toate problemele județului nostru a căror rezolvare depinde de efortul și implicarea noastră. Sunt încrezător că mă voi integra foarte bine în noua echipă de la Prefectura Iași, că vom lucra împreună în mod onest și eficient și că vom îndeplini așteptările ieșenilor”, a declarat Costel Dolachi, noul subprefect al județului Iași.
Marius GAVRILESCU