Coruptie la nivel inalt in Primaria Iasi. Carciumarii acuza: “Iaşul este plin de terase care functioneaza ilegal de ani de zile”

0
106

Mai mulţi afacerişţi din Iaşi, care au restaurante sau baruri cu terase, acuza administratia publica locala de faptul ca tergiverseaza in mod intentionat emiterea avizelor de functionare. Potrivit acestora, timpul de la depunerea documentatiei de avizare si pana la emiterea autorizatiei pentru deschiderea unei terase este de 2 luni de zile. La aceasta situatie se adauga si frustrarea faptului ca multi dintre carciumari functioneaza de ani de zile cu terase neacoperite de niciun contract cu Primaria. Paradoxul face ca acesti carciumari compromisi deschid primii terasele si le inchid ultimii, functioneaza la capacitate maxima si nu se intersecteaza cu interesul lor niciun inspector de-al lui Chirica.

Eu am în fiecare an acte care îmi acoperă funcţionarea, pentru care depun hârtii încă din luna februarie, ca să mă încadrez în timp. Perioada pentru care iau avize este 1 mai-30 septembrie si, timp de 5 luni de zile, platesc chirie pe cei cativa zeci de metri pătraţi. Robert Mingiu de la Cafeneaua Veche, de exemplu, nu are de 4 ani de zile nici un fel de autorizaţie. Îşi scoate primul terasa şi o închide ultimul. Îi sfidează pe toţi. Sunt 11 ani de când sunt pe strada asta şi în fiecare an fac acelaşi dosar stufos pentru a funcţiona. De fiecare dată când mă duc să cer documentaţia pentru terasă, de la fetele alea de la Primărie, ele încă mai manancă mâncare de la Crăciun. „Da de ce vă grăbiţi aşa?”, ma intreaba de fiecare data. „Pentru că îmi daţi o rezoluţei după 2 luni de zile”, ne-a spus Edy Cozma, unul dintre carciumarii din centrul Iasului.

De multe ori iese autorizatia si sta in Primarie si o luna de zile”

Fenomenul generalizat al coruptiei din Primaria Iasi este adus in discutie si de acesti oameni care contribuie anual la bugetul local din micilor lor afaceri care dau culoare Iasului, dar care, din pacate, sunt tratati in mod arbitrar, pe principiul cine cotizeaza, sta in fata.

A venit căldura în martie şi toţi şi-au scos terasele. Eu nu mi-am permis, că nu aveam avut contract de la Primărie. Nu ştiu cum naiba scot aştia terasele şi funcţionează de zbârnâie, când sunt urmăriţi de la Fisc şi până la Disciplina în Construcţii?! Eu când mă duc la Primărie, mă condiţionează să am certificat de neurmărire fiscală,  autorizaţie de functionare pe alimentatie publică şi plătesc câte 20 de milioane de lei pentru fiecare locaţie pe an, fără terasă. Pentru spaţii se depune un dosar cu semnături de la vecini şi de la asociaţie şi abia după pot depune dosarul pentru terasă. Cum naiba, eu nu pot să primesc nimic fără să am achitat din urmă, şi aştept două luni pentru o hârtie, iar alţii functioneatză bine mersi de ani de zile fara nici o hartie? La Primaria Iasi este foarte multă hârţogăraie şi multe semnături. De multe ori iese autorizatia si sta in Primarie si o luna de zile”, ne-a spus Iulian Dodu, un alt carciumar din centrul Iasului.

Raspunsul Primartie Iasi a fost unul robotic, cat se poate de previzibil. „Autorizatiile temporare pentru functionarea teraselor se emit conform legislatiei in vigoare”.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here