Copiii ar putea primi gratuit periute si pastă de dinti. Vezi ce prevede proiectul deputatului iesean, Tudor Ciuhodaru

0
90

Prescolarii si elevii din clasele I – VIII, indiferent dacă sunt înscrisi în învățământul de stat sau în cel privat, ar putea primi gratuit, în curând, periuțe și pastă de dinți. Produsele pentru igiena orală ar urma să fie acordate o dată la trei luni, iar valoarea lor va ajunge la 50 de lei pe an, prevede un proiect inițiat de deputatul Tudor Ciuhodaru. “Se acordă gratuit preșcolarilor și elevilor din clasele I – VIII din învățământul de stat și privat produse pentru igiena orală, constând în paste și periuțe de dinți, în valoare de 01, ISR (indicatorul social de referință – n.r.) pe an. Limita valorică cuprinde prețul produselor, cheltuielile de transport, distribuție și depozitare a acestora, după caz”, arată deputatul, în expunerea de motive care ar trebui să-i convingă pe colegii lui parlamentari că efortul bugetar, de 800.000 ISR anual, adică 400.000.000 de lei, este întemeiat. “În schimb se vor diminua eforturile necesare asistenței stomatologice gratuite legate de igiena orală necorespunzătoare, cât și cele legate de tratamentul altor afecțiuni legate de patologia dentară”, mai subliniază parlamentarul, a cărui expunere de motive arată că “80% dintre români au probleme dentare. 7 din 10 au carii, 4 din 10 au probleme legate de placa dentară, 3 din 10 au halitoză sau sensibilitate dentară. Aproape jumătate (49%) nu au mers la stomatolog în ultimul an, iar 9% nu au fost niciodată”. În ceea ce privește starea sănătății orale a copiilor, sursa citată precizează că majoritatea prezintă carii: 75% pe dinții temporari, iar 4 din 10 pe dentiția definitivă. “Unul din cinci copii nu se spală pe dinți, așa că 400.000 nu au pus niciodată mâna pe periuța de dinți și nici nu știu ce gust are pasta de dinți”, mai arată deputatul, care punctează că situația mai gravă se înregistrează în mediul rural.

Rămâne de văzut, însă, ce șanse are inițiativa să se transforme în act normative. Pe de-o parte, pentru că este o sumă consistentă, iar alocarea ea nu prea poate fi susținută prin argumentul că vor fi scutite cheltuielile statului cu problemele stomatologice pe care copiii le vor avea ulterior, din cauza unei igiene orale necorespunzătoare. Și asta pentru simplul motiv că numărul serviciilor cuprinse în pachetul de bază și cel al cabinetelor de specialitate care încheie contract cu CNAS sunt destul de mici, de obicei acest tip de asistență acordându-se în sistem privat. Pe de altă parte, inițiativa în sine are lacune. Din categoria beneficiarilor au fost omiși, de exemplu, copiii din clasa pregătitoare, care nu intră nici în rândul preșcolarilor, nici al elevilor claselor I-VIII.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here