Local

Contract de 3 milioane de euro atribuit firmei de casa a Primariei Iasi

By Redacția

August 10, 2021

Conducerea Primăriei Municipiului Iași a semnat contractul de lucrări aferente proiectului de modernizare a esplanadei Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Licitația a avut o prevedere bugetară de 22.312.977,15 lei, fără TVA, și a atras patru oferte. Procedura a fost câștigată în cele din urmă, după soluționarea în instanță a unei contestații depuse de un competitor, de Conest SA, pentru o sumă de 15.428.039,16 lei fără TVA. Lucrările vor fi executate în maxim 12 luni. „Esplanada Teatrului Național nu arată foarte bine în momentul de față. Ultima ei modernizare a fost făcută înainte de 1989. Între timp, a crescut o vegetație foarte dezordonată, nu foarte valoroasă. Prin noul proiect încercăm să conservăm în special arborii înalți, cum este cazul aliniamentului de platani foarte valoroși. De asemenea, este vorba de câteva specii protejate de lege. Vrem să punem în valoare și cele două clădiri importante: Catedrala Mitropolitană și Teatrul Național. Va fi nu doar o zonă de traversare, ci și una de meditație și de relaxare”, a declarat primarul Mihai Chirica. Ce lucrări vor fi făcute pe esplanada Teatrului Național Lucrările vor include demolarea fântânilor existente și realizarea unor fântâni și construcții anexe care să fie în conformitate cu normele și exigențele actuale în construcții și care să îndeplinească în totalitate cerințele funcționale și de confort. Totodată, vor fi modernizate aleile și trotuarele, iar instalațiile și finisajele vor fi refăcute integral. De asemenea, axul central va fi degajat și subliniat de o bandă de vegetație joasă, gazon și aranjamente floricole, cu lățimea de 12 metri, însoțită de două alei amplasate simetric față de ax. În zona dinspre pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt se va realiza în ax un bazin decorativ, de formă circulară, cu jocuri de apă și lumini. Forma circulară a băncilor perimetrale aleii care înconjoară bazinul vor asigura vizibilitate atât spre Catedrala Mitropolitană, cât și spre Teatrul Național. În dreptul zidurilor de sprijin, între scările situate pe cele două alei laterale axului, sunt prevăzute trei fântâni decorative succesive care subliniază axul central. Pentru a primi lumină pe toată durata zilei, cele patru statui din parc vor fi reamplasate pe partea de nord a traseului pietonal central, cu fața spre sud, iar pe latura opusă statuilor, cu fața spre acestea, vor fi prevăzute bănci dispuse semicircular, concentrând vizibilitatea spre o zonă în care se pot organiza și mici spectacole în aer liber. În zona dinspre Teatrul Național, în locul fântânilor existente, va fi construit un mic amfiteatru orientat spre sud, sub care sunt amplasate spațiile administrative și de control ale parcului, și o grupare florală spațială, ambele însoțite de mici fântâni decorative. De o parte și alta a axului central vor fi prevăzute alei sinuoase în umbra vegetației înalte. În proiectul de peisagistică s-a păstrat s-au păstrat cele două masive vegetale către limitele laterale, anume strada I. C. Brătianu, respectiv aleea de acces la Casa de Oaspeţi „Sfântul Nicolae”, și sublinierea acestora cu o vegetație decorativă, variată, joasă. Obiectele de mobilier urban propuse în cadrul spațiilor amenajate constau în bănci, buvete, coşuri de gunoi; corpuri de iluminat montate în finisajul aleilor, încastrate în gazon, corpuri de iluminat pitice, corpuri de iluminat înalte, reflectoare la nivelul gazonului pentru iluminarea statuilor; plăci comemorative, plăci cu istoricul zonei, panouri de expunere a picturilor; pavilioane și pergole. Zona va fi prevăzute cu căi de acces pentru persoanele cu dizabilități motorii, iar pentru persoanele cu deficiențe de vedere sistemul de afişaj al istoricului zonei și plăcile comemorative vor fi scrise şi în sistem Braille.

Marius GAVRILESCU