Campania de dezinsecție, larvicidare și tratamente împotriva căpușelor continuă în această perioadă în Municipiul Iași.
Astfel, în zilele de 12, 18 și 25 iunie vor fi făcute acțiuni de dezinsecție, în timp ce pe data de 12 iunie sunt programate activități de larvicidare și tratamente împotriva căpușelor. Operațiunile se vor desfășura pe o suprafață totală de aproximativ 10.780 de hectare.
De asemenea, pe 3 iulie vor avea loc acțiuni de dezinsecție pe o suprafață de 1.048 de hectare.
Prestatorul acestor servicii este asocierea SC Wasval SRL – SC Mior SRL – SC Expert 3D SRL. Pentru dezinsecție pe domeniul public și tratamentul împotriva căpușelor produsul folosit este Cymina Plus, iar pentru larvicidare este utilizat VectoBac.
Orice alte informații privind modul de desfășurare a acestor acțiuni pot fi obținute de la prestator, la numărul de telefon 0232.254.328, sau de la Direcția Tehnică și Servicii Comunitare a Primăriei Municipiului Iași, la numărul de telefon 0232.267.582, interior 148 sau 262.
Marius GAVRILESCU