Economic

Consiliul Județean înființează un parc industrial la Fortus

By Redacția

July 26, 2017

Consiliul Județean Iași a decis înființarea unui parc industrial  la fostul Combinat Fortus. În acest sens se intenționează preluarea de la Autoritatea de Administrare a Activelor Statului a unui teren de 120 de ha și clădiri situate în municipiul Iași, pe B-Dul Poitiers nr 10.

Inițiativa vine ca urmare a identificării nevoii în județ de structuri de afaceri sub forma unor parcuri industriale, logistice, agricole, care să sprijine economia județului și a regiunii de Nord Est.

Prin înființarea noului parc industrial, Consiliul Județean intenționează să sprijine și să impulsioneze migrația investitorilor din alte zone ale țării către Iași, să definească județul ca un  centru industrial inclusiv pentru  piețele din Republica Moldova și Ucraina.

Amplasarea parcului industrial pe platforma SC Fortus SA oferă o serie de avantaje esențiale pentru agenții economici care vor deveni clienți ai parcului: costuri reduse pentru lansarea și desfășurarea afacerilor, o accesibilitate foarte bună având în vedere modernizarea Aeroportului precum și a rețelei rutiere, o perioadă de timp redusă pentru lansarea activității de producție, suport tehnic, juridic și consultativ în procesul de obținere a autorizațiilor, avizelor și altor documente necesare.

Preluarea platformei de la SC Fortus SA de către Consiliul Județean și înființarea parcului industrial va permite atât dezvoltarea județului cât și a regiunii prin atragerea de investitori, crearea a numeroase locuri de muncă dar și accesarea de fonduri europene nerambursabile.

Marius GAVRILESCU