Consilierii locali PSD nu vor participa la ședința extraordinară a Consiliului Local Iași convocată, la inițiativa consilierilor PNL și a celui independent, pentru dimineața zilei de vineri, 29 iulie. Consilierii locali PSD consideră că proiectul de hotărâre inițiat de liberali referitor la organizarea unui „referendum local cu privire la modalitatea prin care ieșenii doresc modernizarea transportului public: contractarea unui credit de la BERD sau accesarea de fonduri europene” este inoportun, ilegal și se fundamentează pe minciună și manipulare, din următoarele motive: 1. Adresa oficială emisă de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est anexată de liberali la proiectul de hotărâre demonstrează clar că achiziția de autobuze prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020 – Axa 4.1 nu este posibilă în acest moment, întrucât ghidul specific al priorității respective nu este finalizat. Ca atare, în prezent, nu putem vorbi de o alternativă reală între fondurile europene și contractarea unui credit în vederea achiziției de autobuze, singura posibilitate concretă din acest moment fiind cea a împrumutului. Propagarea în spațiul public a acestei false alternative este o minciună grosolană, așa cum este și exemplul Cracoviei, pe care liberalii l-au lansat din neștiință sau din rea-voință. 2. În aceste condiții, întrebarea care ar trebui pusă în referendumul dorit de liberali („Sunteți de acord ca transportul public de călători din municipiul Iași să fie modernizat cu fonduri europene în detrimentul contractării unui credit de 15 milioane euro de către Primăria Municipiului Iași de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare?”) nu are obiect. Mai mult, formularea este vădit tendențioasă și este menită să inducă în opinia publică o așteptare nerealistă privind perspectivele și modalitățile de modernizare a transportului public. 3. Contractarea creditului de la BERD în vederea achiziției de autobuze noi a primit aprobarea majorității aleșilor locali reuniți în ședința ordinară a plenului Consiliului Local din 15 iulie, această majoritate fiind constituită de consilierii PSD și de cei PMP. Unul dintre motivele acestui vot a fost tocmai acela al lipsei alternativelor de finanțare pentru modernizarea transportului public. Ar fi o dovadă de neseriozitate, ba chiar de iresponsabilitate ca problema finanțării să fie readusă în discuție, în condițiile în care datele problemei nu s-au schimbat. 4. Proiectul de hotărâre depus de liberali este ilegal în condițiile în care nu specifică sumele necesare pentru organizarea așa-zisului referendum și nici sursa de finanțare, vorbind generic de „bugetul de venituri și cheltuieli al Municipiului Iași”. 5. Calculele reprezentanților Direcției Economice și Finanțe Publice Locale din cadrul Primăriei Municipiului Iași estimează costurile de organizare a unui astfel de referendum local la circa 1.000.000 lei. Cine ar suporta aceste cheltuieli dacă ieșenii ar vota în favoarea creditului de la BERD, așa cum s-a decis în ședința Consiliului Local din 15 iulie, ori dacă referendumul ar fi invalidat din cauza lipsei cvorumului? Își asumă consilierii PNL aceste costuri și se obligă să le achite din veniturile proprii dacă referendumul nu va avea rezultatul dorit de ei?! 6. Pe fond, singura modalitate realistă și responsabilă de a moderniza transportul public într-un interval rezonabil pentru comunitatea ieșeană este aceea a contractării unui credit. Dacă negocierile cu BERD se vor încheia în acest an, atunci, cu asistența reprezentanților băncii în derularea licitației, achiziția a 70-75 de autobuze noi se va încheia în cursul anului viitor. Este vorba de o perioadă rezonabilă pentru modernizarea profundă a transportului public ieșean și de un efort financiar suportabil în condițiile în care în joc sunt siguranța și confortul a zeci de mii de ieșeni. În concluzie, consilierii locali PSD susțin utilizarea unui pachet integrat de instrumente financiare pentru modernizarea transportului public, în care creditul BERD să fie folosit pentru înnoirea cât mai rapidă a parcului de autobuze, iar fondurile europene care vor fi accesate prin POR – Axa 4.1 pentru alte priorități, precum finalizarea reabilitării liniilor de tramvai, modernizarea și chiar achiziția de tramvaie noi, implementarea sistemului de e-ticketing, extinderea transportului public la nivel metropolitan etc. “Demersurile liberalilor sunt neserioase și iresponsabile, iar propaganda sterilă și mincinoasă pe care o practică pe teme de mare interes public nu arată nimic altceva decât că unii dintre aceștia, ca și liderul impus cu forța la conducerea filialei din Podu Roș, au intrat în campanie electorală pentru alegerile parlamentare. Consilierii locali PSD acceptă și își doresc dezbaterea problemelor importante ale comunității și a soluțiilor realiste, dar nu acceptă să participe la jocurile de imagine ale unor politicieni mânați doar de interese politicianiste“, a declarat primarul Mihai Chirica.
Marius GAVRILESCU