Editura Polirom vă invită astazi, 2 iulie, la ora 17.00, la Librarium Palas Iași (Str. Palas 7A, intrarea dinspre Carusel), la o întîlnire cu celebrul actor Ion Dichiseanu, prilejuită de lansarea volumului “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, intrat de curînd în portofoliul editurii, și în format digital. Amfitrion va fi George Onofrei. La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, cînd Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întîlnească. Aşa începe povestea lor de iubire. Ea rămîne o perioadă în România şi îl însoţeşte peste tot, în restaurantele şi cluburile din Bucureşti, la teatru sau la filmări, dar şi în excursii prin ţară. Cînd primeşte propunerea de a juca într-un nou film, Sara pleacă în Spania şi cere ca rolul principal masculin să-i fie dat lui Dichiseanu. Cum însă discuţiile actorului cu autorităţile române se prelungesc, cei doi nu se mai văd timp de opt ani… „Trăiam ceva ca un miraj. Topiţi unul după altul, nu vedeam şi nu auzeam nimic, eram doar noi doi. Ca doi adolescenţi… Nu am putut uita nici o clipă această dragoste nebunească şi, aşa cum s-a şi dovedit, imposibilă”, a povestit Ion Dichiseanu. Ion Dichiseanu (n. 1933) este un cunoscut actor de teatru şi cinema. A făcut roluri memorabile pe scena Teatrului Nottara şi a jucat în filme celebre, printre care Titanic vals, Toate pînzele sus, Pentru patrie, Revanşa, Clipa (Premiul ACIN, 1979), Burebista, Misterele Bucureştilor, Supravieţuitorul. A mai publicat volumul de versuri Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză (1995).