Concerte ale Filarmonicii si spectacole de teatru, la Amfiteatrul Palas

0
94

Zilele de vară aduc evenimente pentru toate vârstele în Amfiteatrul Palas. Melomanii sunt invitați la concertele Filarmonicii din Iași, iar iubitorii de teatru au parte de spectacole savuroase. Ne bucurăm împreună de evenimente, dar în siguranță, cu respectarea măsurilor de protecție și distanțare fizică.

De joi până sâmbătă inclusiv, zilnic, Amfiteatrul Palas va găzdui concerte ale Filarmonicii de Stat „Moldova” și îi așteaptă pe ieșeni să se lase cuceriți de notele muzicale. Astfel, joi și vineri, de la ora 19.00, orchestra simfonică, condusă de maestrul Radu Popa, te invită să asculți „Muzica României de odinioară”, care include fragmente din partituri celebre. Sâmbătă, de la ora 19.00, orchestrei i se alătură Corul academic „Gavriil Musicescu”, dirijat de Bogdan Cojocaru, ce îi va face pe spectatori să fredoneze unele dintre cele mai cunoscute piese. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Vacanța mare a început, așa că Palas îi invită pe copii să se bucure din plin de aceste zile. Duminică, 21 iunie 2020, de la ora 10.00, la Amfiteatrul Palas se joacă „Harap Alb”, o producție a Ateneului Național din Iași. Spectacolul este regizat de Erica Moldovan, iar micii spectatori vor avea ocazia să întâlnească personaje fantastice, care îi vor purta în lumea basmului. Tot duminică, dar de la ora 19.00 va avea loc spectacolul „Atenție, aterizăm!”, în regia lui Daniel Onoae. Piesa este o adaptare după celebra comedie franțuzească de situație „Boeing Boeing”, de Marc Camoletti, și aduce în atenție situații pline de umor prin care trec șase personaje savuroase. Accesul la spectacolele de teatru se face pe bază de bilet, care poate fi achiziționat online pe www.ateneuiasi.ro, la casieria Ateneului Național din Iași sau direct la locație, cu o oră înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile.

Dacă v-a fost dor de un concert live, joi, 18 iunie 2020, vă puteți bucura, în Piațeta din Parcul Palas, de o seară de muzică alături de trupa „So What Band”. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile. La toate evenimentele, pentru siguranța spectatorilor, va fi păstrată distanțarea fizică prin reducerea locurilor disponibile, vor fi asigurate substanțe dezinfectante și purtarea măștii de protecție va fi obligatorie. În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, evenimentele vor fi reprogramate pentru o dată ulterioară ce va fi anunțată pe pagina de Facebook Palas Iași.

Tot în acest weekend, de vineri până duminică, are loc și Expo Bag, în zona Atrium din Palas Mall. Noua colecție reunește poșete elegante sau casual, portofele, genți, rucsacuri sau chiar trollere.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here