Timp liber

Concert SoNoRo Conac la Palatul Culturii din Iași

By Redacția

September 14, 2017

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași   va fi gazda unui concert SoNoRo Conac marți, 19 septembrie, de la ora 19:00. Concertul va avea loc în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii din Iași și va oferi publicului ieșean o întâlnire cu artiștii Alberto Mesirca – chitară, Sabin Penea – vioară, Răzvan Popovici – violă și Radu Nagy – violoncel.

Programul muzical va cuprinde lucrări de Manuel de Falla, Gaspar Cassadó, Bohuslav Martinů, Johan Halvorsen, Isaac Albéniz, Francisco Tárrega, Enrique Granados.

Locurile în care susținem concerte sunt reprezentative pentru esența SoNoRo Conac și pentru ce ne-am propus încă de la început prin această inițiativă: readucerea muzicii de cameră în locurile pentru care a fost menită, celebrarea unor puncte importante în istoria arhitecturii din țara noastră, iar, de anul acesta, și salvarea acelor monumente ce se pot pierde din cauza unor circumstanțe nefavorabile, Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului Sonoro.

Ce realizează Asociația SoNoRo prin programul SoNoRo Conac este să ne facă să ne reîndrăgostim de orașele noastre, de satele sau localitățile din România profundă, prin descoperirea unor bijuterii arhitecturale. Și face asta într-un mod fermecător, adunându-ne în jurul muzicii, făcându-ne curioși și deschiși să explorăm aceste spații și istoria lor – fie că vorbim de conace, palate, biserici – multe dintre ele căzute în uitare sau complet necunoscute. Este un prim pas necesar pentru a ne implica în refacerea patrimoniului construit și a memoriei acestor locuri. Poate muzica, cultura în general, să ne facă să iubim mai mult clădirile istorice și să ne implicăm pentru a le salva? Noi credem, împreună cu partenerii noștri din această campanie, că introducerea lor în circuitul cultural este singura cale de a le reda adevărata valoare. – Flavia Popa, Secretar General, BRD Groupe – Societé Generale

Palatul Culturii din Iași este cea mai însemnată creație a arhitectului român I.D. Berindei, format la școala pariziană. Construit în stil neogotic, palatul se înalță, în parte, peste ruinele curților domnești medievale, menționate documentar începând cu 1434. A fost inaugurat în 1925, iar pentru decorațiunile din interior s-a folosit în premieră un material brevetat de Henri Coandă, denumit bois-ciment, care imită lemnul de stejar.

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la:   mariaclara@sonoro.ro  sau 0741.190.470.

Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro

Despre SoNoRo Conac

În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac, care își dorește, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României și a susținut concerte în clădiri de patrimoniu precum Castelul Bran, Conacul Petre P. Carp, de la Țibănești, Palatul Teleki, de la Gornești, Conacul Udriște-Năsturel, de la Herești. În 2014, SoNoRo Conac a desfășurat concerte în clădiri de patrimoniu din toată țara, printre care Vila Dobrușa din Drăgășani, Casa Avramide din Tulcea, Conacul Bellu din Urlați, Palatul „Al. I. Cuza” de la Ruginoasa, Conacul Hagianoff – Manasia,  Sinagoga din Bistrița, Castelul Corvinilor din Hunedoara. În 2015, concertele SoNoRo Conac au fost găzduite de Biserica Evanghelică din Herina, Catedrala Romano-Catolică din Alba-Iulia, Biserica fortificată din Viscri, Casa Boema din Cluj-Napoca, Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei, Colegiul Național “Moise Nicoară” din Arad. Printre concertele din 2016 le amintim pe cele de la Castelul Gyulay Ferencz din Mintia, Casa cu Blazoane, Chiojdu, Casa de Oaspeți a Prințului de Wales, Valea Zălanului, și Cetatea Făgăraș.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural. SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal – BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

Aida POPA