Știrile zilei

Concert pentru copii „Petrică si Lupul”, de Serghei Prokofiev, în interpretarea Liber Artis Orchestra

By Redacția

December 04, 2016

Orchestra “Liber Artis” organizează în data de 11 Decembrie la ora 17:00 concertul „Petrică și Lupul”, în Aula Universității Agronomice din Iași. Povestea simfonică a lui Serghei Prokofiev îmbinată cu talentul regizoral al lui Victor Zaharia asigură un spectacol din care nu lipsesc umorul și suspansul. La concert sunt așteptați atât copii, cât și părinți. Durata spectacolului este de aproximativ 40 de minute. Din întreaga sumă încasată din vânzarea biletelor, 1% se donează către Crucea Roșie filiala Iași. Accesul la concertul din data de 11 Decembrie se face cu bilet în valoare de 30 lei/persoană. Acest bilet oferă acces în sala de concert unui adult și unui copil cu vârstă de până la 7 ani. În cazul

copiilor cu vârstă de peste 7 ani, biletul va fi valabil doar pentru acesta, neînsoțit de părinte. Aula are o capacitate de 400 de locuri, astfel încât se vor vinde atâtea bilete cât permite sala, luând în considerare că vor participa atât copii însoțiți cât și neînsoțiti.

Biletele sunt puse în vânzare în mai multe loca ții din Ia și:

  1. Prăjitoria de cafea Prajitorul din OZ – zona Gării mari (Str. Sf. Petru Movila, nr. 3 – atenție, se lucrează la asfaltarea străzii, așadar accesul cu mașina nu este posibil momentan)
  2. Time Out – zona Fundație (Str. Carol I, nr. 4 – parcare cu plată în imediata vecinătate)
  3. Cafeneaua The Paper Cup – zona Copou (Str. Toma Cozma, nr. 5 – vis-à-vis de Policlinica pt. Elevi și studenți
  4. Rulota cu cafea Cari be Café? – zona Centru (Str. Costache Negruzzi, nr. 7-9 – în curtea Universității de Arte “George Enescu”- parcare pentru timp limitat pe trotuar)
  5. Before & After School Cassiopeea – zona Păcurari (Șos. Păcurari, nr. 61 – vis-a-vis de magazinul de mobilă Staer – parcare în fața spațiului, aproape de semafoare)

Repetiția generală care va avea loc în data de 10 Decembrie, cu o zi înainte de concert, se va desfășura cu porțile deschise, special pentru copiii cu o situație materială delicată. În această zi sunt asteptați copii din centre de plasament, din familii numeroase, din mediul rural etc. Organizatorii fac apel pe această cale către ONG-uri ori persoane implicate direct în activități de voluntariat

Orchestra Liber Artis a luat fiin ță în anul 2009, din dorin ța unui tânăr student (pe atunci), Liviu Mihai Chelariu, de a aduce în lumea muzicală acea prospe țime menită să atragă publicul, să-l relaxeze și să-l emo ționeze. Orchestra are în componen ță un efectiv de aproximativ 30 de tineri, atât studen ți, cât și absolven ți ai Universită ții de Arte George Enescu din Ia și, desfă șurându- și activitatea sub bagheta dirijorală a doamnei lect. univ. dr. Anca Sîrbu. Liber Artis are ca preocupare și deziderat valorificarea și promovarea muzicii clasice în special, însă având deschidere către orice gen și stil muzical, atât din repertoriul universal, cât și din cel românesc. Printre concertele sus ținute, amintim pe cele desfă șurate în cadrul unor evenimente caritabile, cum ar fi Concertul „Dăruie ște speran ță pentru Japonia”, sub egida Ambasadei Japoniei la Bucure ști (alături de naistul Nicolae Voicule ț, sus ținut la Palatul Parlamentului din Bucure ști), sau Concertul „Beat of (he)Art”, organizat de Funda ția Serviciilor Sociale Bethany, dar și spectacole încadrate altor tipuri de manifestări culturale, cum au fost concertele „Armonii simfonice pe teme populare române ști” (din cadrul seriei de evenimente „75 de ani fără marele Nicolae Iorga”, organizată de Primăria Municipiului Ia și), „Farmecul muzicii”, „Operă și vals la palat” (avându-le ca soliste pe marea soprană Mioara Cortez, mezzosoprana Florentina Onică și violonista Mălina Ciobanu).

Aida POPA