Concert la Palat – Două recitaluri unice într-o ambianță de excepție

0
44

Ateneul Național din Iași alături de Palatul Culturii, continuă seria ineditelor Concerte la Palat în Holul de Onoare. În luna noiembrie veți putea participa la două evenimente deosebite, pe 12 noiembrie, Vioara lui Enescu, iar pe 19 noiembrie, un recital vocal-cameral. Evenimentele sunt destinate tuturor celor care apreciază arta în formele sale cele mai pure și care doresc să se bucure de o seară specială într-unul dintre cele mai prestigioase locații culturale din Iași.

Pe 12 noiembrie, pentru prima dată în istoria României, toate cele patru viori care i-au aparținut violonistului și compozitorului George Enescu (care se găsesc în patrimoniul Muzeului Național ”George Enescu” din București) se vor afla împreună pe aceeași scenă. Aflați în turneul național Vioara lui Enescu, violoniștii care vor cânta la cele patru instrumente sunt Gabriel Croitoru, pe vioara Guarneri del Gesù – Catedrala din 1731, Simina Croitoru, pe vioara Paul Kaul din 1931, Paul Răducanu, pe vioara Paul Kaul din 1930 și Mircea Dumitrescu pe o vioară Frères Pierre și Hippolyte Silvestre din 1835. Aceste comori au acum o valoare inestimabilă nu numai prin calitatea lor de excepție dar și prin memoria artei violonistice a marelui interpret român, impregnată în istoria lor.

Pe 19 noiembrie, de la ora 19:00, în Holul de Onoarea a Palatului Culturii din Iași, soprana Antonia Cucerenco și pianista Ina Cristea, vor susține un recital deosebit intitulat Strigătul Inimii: Rugăciune și Iubire. Artistele vor aborda pagini din muzica barocă, romantică și românească. Concertul va explora teme universale de iubire și spiritualitate, invitând publicul să trăiască o seară memorabilă, plină de sensibilitate și rafinament.

Proiectul Concert la Palat a apărut din dorința de a pune în valoare spațiul mirific al Palatului Culturii, nedespărțit de sonoritățile muzicii clasice interpretate la nivel sublim.

 Pentru evenimentele din seria Concert la Palat, biletele se pot achiziționa de pe site-ul oficial al Ateneului Național din Iași, https://www.ateneuiasi.ro/ sau de la casieria instituției.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here