Timp liber

Concert de jazz si spectacole inedite de teatru pe scena Ateneului din Iasi

By Redacția

September 14, 2017

În cea de-a treia săptămână a lunii septembrie, ieșenii sunt invitați la evenimentele culturale de la Ateneu:

Concert jazz „Swing, swing, swing” cu Elena Gatcin&Liviu mărculescu Jazz Quartet, joi, 21 septembrie, ora 19.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 25 lei/ 15 lei cu reducere

Elena Gatcin&Liviu Marculescu Jazz Quartet vă invită să călătoriți alături de ei în lumea plină de surprize frumoase, a jazzului.

Improvizația și libertatea artistului de a interpreta compoziția din proprie perspectivă sunt caracteristici ale jazzului care l-au schimbat de-a lungul timpului, dar totodată au determinat înclinaţia artiștilor spre acest stil.

Stilul Swing se remarcă în anii ‘30, prin orchestrele conduse de Benny Goodman și Fletcher Henderson, Duke Ellington. Abia în anii ‘40 va deveni un stil aparte.

Elena Gatcin – voce, pian

Liviu Marculescu – trombon

Eugen Tobos – chitara

Eugen Amarandei – contrabas

Theo Popescu – tobe

Concertul va avea loc în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași, joi 21 septembrie 2017, ora 19.00.

Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri: 25 lei/ 15 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Spectacol de teatru „Frumosul și Bestia” în regia lui Viorel Vârlan, vineri, 22 septembrie, ora 19.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere

“E seară.

Te întorci acasă din oraș ,aprinzi lumina și …vezi în apartament o persoana necunoscută. Un hoț! Ce faci? Țipi?! Telefonezi la poliție?! Te iei la trântă cu …el?!

Comedia noastră oferă o altă varianta . Imprevizibilă, incredibilă, inedită, hilară. În urma unei scurte discuții cei doi realizează ce au în comun :ulcer! În numele lui, se încheagă repede și solid o prietenie care nu poate fi destrămată decât printr-un foc de armă. Cine este autorul? Femeia de serviciu…sub acoperire.” Viorel Vârlan, regizor

Un text de comedie clasică, cu mare succes la public, pus în scenă vineri 22 septembrie 2017, ora 19.00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași.

Regia: Viorel Vârlan

Distribuția: Viorel Vârlan, Andrei Ciobanu, Carmen Haisan Mihalache

Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri: 15 lei/ 10 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Premiera spectacolului pentru copii „Păcală și Tândală în vacanță”, regia Andrei Ciobanu, sâmbătă, 23 septembrie, ora 11.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 10 lei

„Lume, lume, v-așteptăm cu mic cu mare la povești cu Păcală și Tândală, năzdravanii din născare. I-acaşa la Ateneu veți lua parte la cele mai istețe isprăvi cu cei doi eroi populari.

Haideți pe 23 si 30 septembrie de la ora 11.00 la spectacolele “Păcală și Tândală în vacanță”, “Păcală și Tândală la școală” cu Andrei Ciobanu și Ionuț Gânju.

Și-am încalecat pe-un leu și v-aștept la Ateneu.” Andrei Ciobanu, regizor

Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 10 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Spectacol de teatru „1+1=3” în regia lui Andrei Ciobanu, sâmbătă, 23 septembrie, ora 19.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere

“Mai întâi s-au întâlnit pe peronul gării, apoi s-au căsătorit şi mai apoi s-au cunoscut. Ce poate să mai urmeze după o „Casatorie in…doi”? Viaţa de zi cu zi poate fi uneori plictisitoare şi monotonă, dar pentru Petronela şi Frosinel nu e deloc aşa. Cei doi protagonişti găsesc mereu câte ceva amuzant de făcut, mai ales că acum un eveniment special le va schimba viaţa”.

Toate acestea în comedia „1+1=3” în regia lui Andrei Ciobanu

Ateneul din Iași vă invită sâmbătă, 23 septembrie 2017, la ora 19.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan” să încheiați săptămâna în ton de comedie.

Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri: 15 lei/ 10 lei cu reducere pentru elevi, studenți, șomeri și pensionari și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Spectacol de teatru ”Ateneu în Oraș – În Țara lui Papură Vodă sau Poveste de aburit adulții”, regia Andrei Ciobanu, duminică, 24 septembrie, ora 18.00 în Pasajul Hotelului Moldova, intrarea gratuită

Duminică, 24 septembrie 2017 de la ora 18.00 în pasajul Hotelului Moldova din Iași, se joacă comedia „În Ţara lui Papură Vodă sau poveste de aburit adulţii” în regia lui Andrei Ciobanu, în cadrul proiectului Ateneu în oraș.

Piesa este o comedie acidă cu accente parodice, o satiră social-politică, dar mai ales un pamflet și trebuie tratată ca atare. Orice asemanăre cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare 🙂

Atenţie ! Există riscul să faceţi febră musculară la obraji de la prea mult râs.

Adaptare după „Pacea cu Zmeii” de Valeriu Butulescu.

Distribuție: Ileana OCNEANU

Ionuţ GÎNJU

Andrei CIOBANU

Cuvântul regizorului: „Orice Ileana Cosanzeana își dorește un Făt Frumos, călare pe un cal alb, care să o salveze din turnul unde este închisă de Zmeul Zmeilor, să o ia și să o ducă într-un castel de aur sau de argint sau măcar de bronz. Ea, o tânără cu ochii mari, cu talie de viespe, o zână frumoasă și gingașă; el, cel mai mare erou popular, curajos, voinic, puternic, cu o privire pătrunzatoare. Iar cei doi, cuplul perfect, vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți. Asta se întâmplă doar în basme. Dar ce se întâmplă când anii au trecut? Ilenei i s-a îngroșat talia de viespe, el a căpătat o „somptuoasă” burtă, iar „cuplul perfect” nu mai locuiește nici măcar în castelul de bronz, ci într-o garsonieră confort 2! Celor doi le-au trecut aburii îndrăgostelii. Abia se mai suportă unul pe celălalt și, în plus, sunt nevoiți să trăiască de pe azi pe mâine în țară lui Papură Vodă, unde lui Făt Frumos cei de la Împărăție îi restructurează postul, Ileana e casnică și mai presus trebuie să și plătească taxe la Primărie. Și ca și cum toate acestea nu ar fi de ajuns, cei doi sunt vizitați și de Zmeul Zmeilor, ajuns între timp politician.” Accesul este gratuit.

Aida POPA