Complexul Muzeal Moldova Iasi organizează concurs de recrutare, în data de 05.07.2024, pentru următoarele funcții contractuale vacante de execuție : • 1 post gestionar custode treapta IA – Muzeul de Artă • 1 post gestionar custode treapta IA – Muzeul de Istorie. Durata contractului individual de muncă nedeterminată, durata timpului de muncă normală de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, program de lucru conform Regulamentului Intern. Concursul se va organiza în conformitate cu prevederile H.G. nr.1336 din 28.10.2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice. Concursul va avea loc la sediul instituției, Palatul Culturii – Iași , după cum urmează: Dosarul de înscriere la concurs se va depune la sediul, pana la data de 26.06.2024. • 05.07.2024 proba scrisă, la sediu –Palatul Culturii. • 10.07.2024 interviul, la sediu – Palatul Culturii. Condițiile generale de ocupare a posturilor vacante contractuale: a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene și domiciliul în România; b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit; c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate; e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs; f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii; h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare. Condițiile specifice de ocupare a postului vacant contractual de gestionar custode : a) studii medii absolvite ; b) vechime în specialitatea funcției : 6ani și 06 luni; c) cunoștințe operare calculator ; d) respectarea normelor de conduită specifice instituției muzeale; e) program de lucru specific de muzeu, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, cu timp liber corespunzător; f) abilități , calități și aptitudini necesare : vigilență și atenție distributivă la supravegherea spațiului expozițional, disponibilitate față de solicitările publicului vizitator, capacitatea de lucru individual și în echipă, condiție fizică și psihică bună. Afișarea rezultatelor la probele concursului se va face la sediul instituției și pe pagina de internet a instituției: https://palatulculturii.ro/ Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon : 0232275979 int.136. Aida POPA