Compania de Transport Public Iasi va extinde transportul public pe raza a 11 comune din judet

0
108

Reprezentanţii a 11 comune limitrofe Municipiului Iaşi au pus bazele asociaţiei de dezvoltare intercomunitară de utilităţi publice pentru serviciul de transport public local „Asociaţia Metropolitană de Transport Public Iaşi” (AMTPI). Reprezentanţii Municipiului Iaşi şi ai comunelor Bârnova, Ciurea, Comarna, Holboca, Miroslava, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomeşti, Ţuţora şi Ungheni au fost de acord cu înfiinţarea AMTPI, entitate juridică necesară în procesul de extindere a transportului public în zonele limitrofe Iaşului. Scopul asocierii îl reprezintă organizarea, reglementarea, exploatarea şi gestionarea în comun a serviciului de transport public local. De asemenea, AMTPI va stabili traseele principale şi secundare, precum şi programele de transport prin curse regulate.
Noi avem capacitatea necesară asigurării transportului în comunele din jurul Iaşului, însă este nevoie de rezolvarea anumitor probleme juridice. Înfiinţarea acestei asociaţii este un prim pas în extinderea transportului în zonele limitrofe Iaşului”, a precizat viceprimarul Radu Botez.
Fiecare comună care intră în această asociaţie va primi o serie de documente pe care trebuie să le aprobe în consiliul local. Ulterior, va fi o adunare de constituire în care vor fi aprobate documentele constitutive, cu ajutorul cărora asociaţia va căpăta personalitate juridică”, a declarat și Gheorghe Ioniţă, preşedintele Asociaţiei Zona.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here