Local

Compania de Transport Public Iași scoate la concurs noi locuri de muncă

By Redacția

February 09, 2018

Compania de Transport Public (CTP) Iași caută soluții pentru a ocupa posturile rămase vacante rezultate din criza la nivel național de personal calificat pe piața muncii.

Regia de transport scoate la concurs locuri de muncă pentru: șoferi, vatmani, inspector de securitate și sănătate în muncă, dispecer capăt linie, electronist și inspector resurse umane.

„Astfel, după o selecție de candidați cu scopul de a obține permisul de conducere tramvai, după evaluarea lor medicală și psihologică, deschidem  la data de 15 februarie cursurile de instruire organizate în cadrul școlii de vatmani. Instruirea  se va realiza pe bază de contract de școlarizare cu  finanțarea  costurilor de către CTP Iași. Candidații vor participa timp de 3-4 luni la cursuri de cunoaștere a mijlocului de transport, conducere în depou și pe drumurile publice, legislație rutieră și de prim ajutor. Ulterior, cursanții  vor susține examen cu reprezentantul Poliției Rutiere în vederea obținerii permisului de conducere, procedură urmată de angajarea lor pe posturile vacante de vatman.”, au explicat reprezentanții Companiei de Transport Public Iași.

Prin urmare, până pe 15 februarie, se așteaptă dosarele de înscriere pentru ocuparea postului vacant de inspector de securitate și sănătate în muncă.

        Procedura de evaluare cuprinde două etape:

etapa I – selecţia dosarelor înregistrate pană la data de 15 februarie 2018, ora 14.00, la Registratura CTP din str. Silvestru nr.5;

etapa a II a – testare profesională la data de 16 februarie 2018, ora 10.00, din bibliografia afişată;

etapa a III a – interviul pentru candidaţii admişi după etapa II la data de 19 februarie 2018, ora 09.00.

Condiţiile  de participare la selecţie sunt:

  1. a) studii superioare de licenţă sau echivalente, profil tehnic;
  2. b) curs în domeniul securității și sănătății în muncă și diplomă sau certificat de absolvire, după caz, a unui program de învățămant postuniversitar în domeniul securității și sănătății în muncă;
  3. c) alte cerințe – cunoștințe la nivel profesionist a legislaţiei.

Tot până pe 15 februarie, se pot depune dosarele pentru ocuparea de posturi vacante pentru: dispecer capăt linie, respectiv electronist telecomunicații în cadrul Laboratorului Electronică.

Ulterior, în perioada 15-21 februarie, Compania de Transport Public organizează selecție de candidați în vederea ocupării postului vacant de inspector resurse umane.

Marius GAVRILESCU