Local

Compania de Transport Public Iaşi, premiată pentru calitatea serviciilor oferite

By Redacția

April 04, 2019

Compania de Transport Public Iași a primit, în premieră, două trofee în cadrul unuia dintre cele mai importante concursuri ale transportatorilor de persoane din România, ”Romanian Passenger Transport Company of the Year 2019”, organizat de către Revista Ziua Cargo, în perioada 28 – 29 martie, la Poiana Brașov.

Marele premiu, la categoria ”Transport urban”, și cel pentru popularitate, oferite operatorului ieșean în cadrul Galei de decernare a premiilor pentru cele mai bune companii de transport, reprezintă o confirmare a eforturilor depuse alături de Primăria Municipiului Iași, în ceea ce privește dezvoltarea și modernizarea serviciilor oferite.

”Disctincțiile ne obligă la și mai mult decât am realizat până acum, iar cu sprijinul municipalității vom putea să ne asumăm proiecte mari în continuare, pentru că țintim să atingem cu adevărat standardele europene în materie de transport în comun. Trofeele pe care le-am primit sunt atât ale noastre, cât și ale municipalității și ale călătorilor, în egală măsură, pentru sprijinul și deschiderea acordate, respectiv feedback-ul pe care utilizatorii transportului public ni-l oferă în mod constant, ajutându-ne, astfel, foarte mult în demersul nostru de îmbunătățire a activității, ridicându-ne mereu standardele. Pentru acestea, le mulțumim foarte mult.”, a declarat Cristian Stoica, directorul general al CTP Iași.

Motivul pentru care CTP Iași a fost selectată pentru a candida la acest concurs au fost măsurile eficiente de îmbunătățire a serviciilor oferite, implementate în ritm accelerat, și modul în care au putut fi observate schimbările aduse transportului public ieșean într-un timp relativ scurt. Au fost luate în considerare achiziția celor 100 de autobuze ultraperformante de către Primăria Municipiului Iași, introducerea noului sistem tarifar, lansarea alternativelor de plată online și cu cardul bancar contactless – prin aplicația 24pay (inclusiv introducerea cardurilor cu cod de reducere QR pentru studenți), respectiv prin intermediul POS-urilor, direct din mijlocul de transport, dotarea tuturor mijloacelor de transport cu dispozitive pentru conectarea călătorilor la internet wireless gratuit și noua abordare în ceea ce privește comunicarea online cu călătorii, prin intermediul rețelelor sociale (Facebook, Instagram, Twitter etc.).

În plus, juriul a motivat acordarea premiului cel mare și prin faptul că CTP Iași a făcut pași premergători importanți pentru implementarea viitoarelor proiecte de dezvoltare, punând accent pe viziunea pe termen lung arătată în ceea ce privește modernizarea transportului în comun din oraș.

Concursul adresat transportatorilor de persoane din România s-a aflat la a șasea ediție

Marius GAVRILESCU