Comoara găsită de un medic din Iaşi în pădurea Breazu, cu ajutorul unui detector de metale

0
104

Un medic din Iaşi a făcut o descoperire arheologică suprinzătoare. În zona pădurii de la Breazu, cu un detector de metale, Armand Enache, în vârstă de 28 de ani, medic rezident la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi, a descoperit un vas de ceramică plin cu monede de aur şi argint. La prima vedere, specialiştii, care urmează să le analizeze în detaliu, spun că cele 600 de monede ar fi din secolele XVII sau XVIII.
Medicul nu a declarat comoara descoperită, iar ieri i-au bătut la uşă poliţiştii care i-au percheziţionat casa şi i-au confiscat vasul cu monede.
Anchetatorii spun că e vorba de obiecte de patrimoniu, care ar fi trebuit declarate în primele trei zile de la găsirea lor.
La începutul lunii august, un alt posesor de detector de metale şi mare pasionat de vânătoarea de comori, suceveanul Paul Croitoru a descoperit în comuna Cacica 309 monede geto-dacice, vechi de peste 2.300 de ani.
Pe piaţa neagră, această comoară ar valora în jur de 150.000 de euro, însă Paul Croitoru a decis să predea tezaurul Direcţiei de Cultură Suceava.
Tezaurul, care este de argint şi cântăreşte aproximativ 1,5 kilograme, este cel mai mare de acest fel descoperit vreodată pe teritoriul României.
Potrivit doctorului în istorie medievală, Victoria Batariuc, monedele dacice sunt imitaţii după cele macedonene, emise de regii Filip al II-lea şi Alexandru cel Mare

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here