Aproximativ 50 de persoane, membri ai Organizaţiei judeţene a PMP Iaşi, ai Societăţii Culturale Plai Mioritic, ai Platformei civice Acţiunea 2012, ai Societăţii Ştefan cel Mare, şi ai Societăţii Mihai Eminescu, au plecat astăzi spre Fântână Alba, Ucraina, pentru a comemora 74 de ani de la masacrul din localitatea de lângă graniţa cu România.
”După 74 de ani, numărul total al victimelor nu este cunoscut în întregime, întrucât o analiză pertinentă şi concretă a acestui masacru nu a fost încă realizată. Putem spune, din nefericire, că aceşti români au murit de două ori, odată cu masacrul de pe 1 aprilie 1941, cât şi odată cu politica uitării promovată de comunismul românesc. Consider că trebuie făcută lumină în acest caz şi de aceea susţin demersurile necesare înfiinţării unei comisii de anchetă care reprezintă demersul necesar pentru recompensarea simbolică a familiilor victimelor„ a declarat deputatul Petru Movilă, co-preşedintele grupului parlamentar Prietenii Unirii – platforma unionistă 2012.
La evenimentul din Ucraina vor participa şi Eugen Tomac, preşedintele PMP şi Cristian Diaconescu, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară.
PMP susţine înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă cu privire la evenimentele de acum 74 de ani. Ţinând cont de faptul că este obligaţia statului român să elucideze aceast masacru şi să permită transmiterea memoriei, PMP propune constituirea unei Comisii pentru adevăr cu privire la masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941. Lucrările şi concluziile comisiei nu vor avea implicaţii penale, dar, dar va identifica elementele constitutive ale evenimentelor sângeroase din 1 aprilie 1941.